December 17, 2011

Un Craciun binecuvantat/ A blessed Christmas


Cand cititi aceste randuri, eu voi fi pe drum, sau poate am ajuns deja in Romania, intr-o vacanta mult mult mult dorita si asteptata si voi petrece sarbatorile impreuna cu familia de care mi-a fost atat de dor. Inainte sa plec, am pregatit niste cupcakes pentru o vizita virtuala la Brandusa (Cooking with my soul) la o Duminica alaturi de prieteni. Si nu am facut orice fel de cupcakes (ca doar nu m-au numit degeaba fetele "The cupcakes Queen"), ci unele speciale de sarbatorea Craciunului si cu un ingredient tare indragit de Brandusa: ghimbir. Ati ghicit? Cupcakes de turta dulce cu crema de portocale, rodii si mascarpone. Nu uitati sa o vizitati pe Brandusa dupa 18 decembrie si sa vedeti reteta.


Eu va multumesc tuturor celor care m-ati urmarit in 2011, mi-ati lasat mesaje si m-ati incurajat, si va doresc tuturor Sarbatori minunate, un Craciun frumos si linistit, cu caldura in casa si in suflete, si un An 2012 mai bun decat toti anii de pana acum. Domnul sa va binecuvanteze! La multi ani!

December 16, 2011

Ce-am mai "mesterit" in ultima vreme

Mi-am gasit multe ocupatii in ultima vreme, saptamana trecuta am facut multe prajiturele din care am facut pachetele pentru copiii de la biserica, iar saptamana asta am facut un tort cadou pentru prietena mea Ligia, care a absolvit colegiul. Observati va rog si palaria de absolvent :)




Inauntru a fost blatul de la tortul de ciocolata si crema de bezea elvetiana cu dulce de leche.


Pe langa Fursecuri romanesti cu untura, Prajiturele de ciocolata "ninse" si Prajiturele cu fistic si cardamom, am decorat si prajiturele simple cu glazura regala:








Si inca ceva, o surpriza de care veti afla maine :)

December 14, 2011

Pui paprika/ Paprika Chicken


O alta reteta cu banalul pui, care mai are nevoie de variatii din cand in cand. A fost a doua oara cand am facut Pui paprika, in prima varianta (acum vreo 2 ani) era prea multa boia si nu erau rosii, si chiar daca mancarea a iesit de culoare rosie, se simtea nevoia aciditatii tomatelor. Reteta aceasta este a Laurei Calder si este atat de buna incat nu vreti sa schimbati nimic, poate numai sa dublati cantitatile.
Am fost putin sceptica in privinta feniculului, care mi se pare prea parfumat si nu imi place in mod deosebit, dar a aromat mancarea si nu a avut un gust puternic de fenicul. Va avertizez, creeaza dependenta! :)

Ingrediente:

4-6 bucati de pui (eu am folosit pulpe)
1 lingura untura (topita de la bacon sau simpla) sau ulei
2 ardei rosii potriviti, tocati feliute de aprox 5 cm
1 ceapa taiata felii subtiri
1/2 bulb de fenicul, taiat felii subtiri
1 lingura paprika (boia) dulce
1 catel de usturoi tocat
1/2 cup (120 ml) vin alb
2 rosii potrivite, tocate mare
1 foaie de dafin
2 linguri smantana sau creme fraiche (eu am folosi "mexican crema" care este mai apropiata de creme fraiche)
sare si piper dupa gust
putina zeama de lamaie dupa gust
patrunjel pentru servit

Uscati bucatile de pui cu un servetel si asezonati-le cu sare si piper. Intr-o cratita mai mare incingeti untura sau uleiul pe foc mediu. Cand este incins bine, puneti bucatile de pui cu pielea in jos. Nu le miscati pana cand sunt rumenite, cand sunt gata se vor desprinde mai usor. Prajiti-le pe ambele parti pana cand se rumenesc. Nu aglomerati puiul, prajiti in ture daca aveti mai multe bucati. Scoateti si dati deoparte.

Scurgeti grasimea, lasand numai o lingura. Pe foc mic-mediu, adaugati ceapa, apoi ardeiul si feniculul, si cand sunt inmuiate (aprox 10 minute) si incep sa se rumeneasca adaugati boiaua si usturoiul, mai caliti 1-2 minute. Stingeti tigaia cu vinul si curatati tot ce este prins pe fundul cratitei. Adaugati rosiile si foaia de dafin. Asezonati cu sare si piper. Intoarceti bucatile de pui inapoi in cratita, ingropandu-le in sos. Acoperiti cratita partial si lasati sa fiarba 20-30 de minute. Mestecati din cand in cand, sa nu se prinda.

Cand puiul este patruns, scoateti si asezati-l pe un platou. Daca este prea mult lichid ramas, mai fierbeti pana cand se reduce. Opriti focul, adaugati smantana sau creme fraiche, si verificati de sare si piper. Turnati sosul peste pui si serviti, presarat cu patrunjel tocat sau zeama de lamaie daca va place.

Bon apetit!

December 11, 2011

Prajiturele "ninse" de ciocolata si cafea/ Chocolate and coffee crinkle cookies


Aceste prajiturele ciocolatoase si delicioase, pe care probabil le-ati mai vazut pe internet, daca nu le-ati si incercat, sunt perfecte de Craciun. Arata asa ninse dragele de ele, nimerite in plin sezon.
Le-am facut si anul trecut, dupa reteta lui David Rocco, si au fost foarte bune, dar s-au facut putin cam plate dupa copt. Anul asta le-am mai adaugat faina si au iesit perfecte. Sunt moi si delicate, iar cafeaua si zaharul brun le imbogateste aroma de ciocolata.

Ingrediente (aprox 30 de bucati):

1/2 stick (55 gr) unt la temperatura camerei
2/3 cup (140 gr) zahar brun
1 ou
1/2 lingurita extract de vanilie
4 oz (113 gr) ciocolata semi-dulce (nu folositi ciocolata cu lapte)
1 1/4 cups (125 gr) faina
1/4 cup (25 gr) cacao
2 lingurite ness (cafea instant)
1 lingurita praf de copt
praf de sare
1 lingura de lapte
aprox 1 cana zahar pudra pentru pudrat


Topiti ciocolata bucatele pe bain-marie (intr-un bol pus deasupra unui vas in care fierbe apa, fara ca fundul bolului sa atinga apa) sau in cuptorul cu microunde: 20 de secunde, mestecati, inca 20 de secunde, si mestecati bine pana cand toata ciocolata este omogenizata. Dati deoparte sa se racoreasca.
Cerneti impreuna faina, cacaoa, praful de copt, sarea si adaugati ness-ul.

Bateti untul cu zaharul brun pana cand sunt crema, apoi adaugati oul, bateti pana este incorporat, apoi ciocolata topita si racorita, bateti pana cand este omogenizata. Cu mixerul la viteza mica, sau cu spatula, incorporati si amestecul de faina. Adaugati si laptele si incorporati. Va rezulta un aluat lipicios si gros. Puneti aluatul pe o folie de plastic, inveliti si formati-l intr-un disc. Puneti in frigider pentru o ora sau mai mult.

Preincalziti cuptorul la 180 de grade Celsius (350 Fahrenheit). Pregatiti o tava mare tapetata cu hartie de pergament.
Puneti zaharul pudra intr-un bol. Formati din aluat bilute de aprox 2 cm si rulati-le prin zaharul pudra de doua ori, astfel ca bilutele sa fie foarte bine acoperite cu zahar. Puneti bilutele in tava pregatita, cu putina distanta intre ele, si coaceti in cuptorul incins pentru 12 - 15 minute (nu coaceti prea mult, depinde de cuptor, dar 12-13 minute sunt de ajuns).

Lasati sa se raceasca putin in tava, apoi transferati-le pe un gratar si lasati sa se raceasca complet.

Sunt delicioase!

December 10, 2011

Creme brulee cu dovleac/ Pumpkin creme brulee


Cred ca vi s-a intamplat sa gasiti o reteta care suna foarte interesant si parca ii si simtiti gustul, iar cand ati incercat-o ceva a fost in neregula, sau cine a scris reteta nu a dat toate indicatiile necesare. Mi s-a intamplat de cateva ori, si chiar cu retete ale bucatarilor celebri. Am auzit de creme brulee cu dovleac cu ceva timp in urma pe un blog (nu-i dau numele, este un blog american) si am incercat-o. Adevarul este ca am redus proportional cantitatile, dar instinctul meu mi-a cam spus de la inceput ca ceva nu merge. Dupa ce am scos creme brulee din cuptor, nu se inchegase deloc. Am incercat sa il dreg, dar a ajuns aproape tot la gunoi. Asa ca l-am facut din nou, reteta proprie, si a iesit foarte bun. Nu este foarte dulce, dar se compenseaza cu dulceata caramelului de deasupra.

Eu am folosit piure de dovleac cumparat, dar puteti folosi dovleac copt sau fiert si scurs de apa, si pisat foarte bine.
Creme brulee cu dovleac a fost al doilea desert pentru Ziua Recunostintei. Dupa cum va spuneam, pana cand am terminat pregatirile, se intunecase si de aceea fotografiile nu sunt foarte clare.

Cu ocazia asta, m-am echipat si cu o torta. Am cumparat un set, cu ramekins, si cand l-am desfacut acasa, in ramekine avea loc o lingura de compozitie si arzatorul arata cam firav, asa ca l-am returnat. Am mers la magazinul de unelte, de unde am luat o butelie mica (care este oricum necesara pentru a incarca o torta special) impreuna cu un arzator, si este perfecta. Daca va ganditi sa cumparati o torta fancy, ganditi-va de doua ori, puteti avea una mai buna si mai ieftina. Si va simtiti "super chef" cand o folositi :))

Ingrediente:

6 galbenusuri
1 ou
2 1/2 cups (500 ml) frisca lichida neindulcita
3/4 cup (cana) piure de dovleac
1/2 cup (100 gr) zahar, plus zahar pentru caramelizat
1/4 lingurita scortisoara
1/8 lingurita cuisoare pudra
1/8 lingurita ghimbir pudra
1/8 lingurita nucsoara macinata

Se incinge cuptorul la 150 grade Celsius (300 Fahrenheit). Pregatiti 6-7 vase de ceramica (ramekins), depinde cat de mari sunt, intr-o tava mai mare care poate tine apa.

Puneti frisca lichida pe foc mediu pana cand este incinsa si face bule pe margine, nu o lasati sa fiarba.

Bateti oul, galbenusurile si zaharul pana cand devin o crema. Adaugati dovleacul si condimentele si mestecati bine. Mestecand in continuu, adaugati frisca lichida fierbinte, cate putin odata, pana cand este toata incorporata. Strecurati compozitia si impartiti-o intre ramekinele pregatite. Turnati apa fierbinte in tava mare, cat sa ajunga la jumatatea ramekinelor. Acoperiti tava cu folie de aluminiu si intepati-o in cateva locuri cu varful unui cutit. Coaceti in cuptorul incins pentru 45-50 de minute. Va fi putin moale in mijloc, este ok, se va aseza dupa ce se raceste. Dupa racire, se poate pastra in frigider.

Inainte de servire, presarati un strat uniform de zahar deasupra si caramelizati zaharul cu o torta sau in broilerul de la aragaz (partea de jos, unde focul vine de sus).

Pofta buna!

Prajiturele cu fistic, caise uscate si cardamom/ Pistachios, dried apricots and cardamom cookies


In "febra" prajiturelelor de Craciun, mi-au atras atentia pe site-ul Cooking Channel niste prajiturele ale Giadei de Laurentiis, cu caise uscate, migdale si glazura de amaretto. Mi-a placut mult ideea de fructe uscate si alune, mi-a zburat mintea la arome orientale, si am schimbat toata prajitura, lasand numai baza de unt si faina. Ador aroma de cardamom, si se imbina perfect cu caisele uscate si fisticul, lasand loc pentru putina aroma in plus de la vanilie si apa de flori de portocal. O prajiturica diferita de ce aveti de obicei, dar cu arome care va vor cuceri cu siguranta.
Trimit reteta la concursul organizat pe blogul Andreei (Pasiune pentru bucatarie): "Prajiturele pentru Mos Craciun", in care trebuia sa folosim pentru prajiturelele noastre condimente aflate la magazinul on-line Pastai de vanilie.

Prajiturelele participa si la provocarea lunii Decembrie la Dulce Romanie, unde Brandusa (Cooking with my soul) ne-a imbiat sa facem prajiturele de Craciun.



Ingrediente (aprox 20 bucati):

1 stick (113 gr) unt la temperatura camerei
1/2 cup (100 gr) plus 1 lingura zahar
1/2 pastaie de vanilie
1/4 lingurita cardamom verde macinat
1/4 lingurita sare
1 ou
1 1/4 cups (125 gr) faina
1/2 cup (cana) caise uscate tocate
1/4 cup (cana) fistic nesarat*
2 linguri seminte de pin*

*Daca aveti numai fistic sarat, incercati sa frecati coaja si reduceti sarea din ingrediente.
*Puteti inlocui semintele de pin cu fistic.

Tocati fisticul in bucati mari. Taiati pastaia de vanilie cu varful cutitului cat sa o deschideti, fara sa patrundeti in partea opusa. Cu dosul lamei cutitului, curatati semintele de vanilie si dati-le deoparte.

Frecati untul cu zaharul pana cand se face crema, adaugati vanilia, cardamomul si sarea, apoi oul, batand pana cand totul este omogenizat. Adaugati faina si mestecati doar pana cand este incorporata. Adaugati si caisele uscate si nucile si mestecati cu o spatula.

Intindeti o folie de plastic si turnati amestecul. Rulati folia si formati un sul lung de aprox 30 de cm si gros de 4 cm (ca la salamul de biscuiti). Nu faceti sulul prea gros pentru ca vor iesi prea mari prajiturile. Bagati sulul in frigider pentru 2 ore.

Intre timp, incingeti cuptorul la 180 de grade Celsius (350 Fahrenheit) si pregatiti o tava mare tapetata cu hartie de pergament.

Cand aluatul este complet rece, desfaceti folia si taiati felii groase de aprox 1 cm si aranjati-le in tava, lasand loc intre ele. Coaceti in cuptorul incins pentru 15 minute, cand se rumenesc foarte usor pe margini. Lasati sa se raceasca complet pe un gratar.

Glazura cu apa de flori de portocal:

aprox 2 cups (220 gr) zahar pudra
3-5 linguri apa
2 linguri apa de flori de portocal

Amestecati zaharul cu apa si apa de flori de portocal cu o furculita pana cand se omogenizeaza. Am scris aproximativ pentru ca mai puteti adauga zahar daca e prea subtire, sau putina apa (1 lingurita) daca este prea groasa. Vreti sa aveti o consistenta groasa, dar care curge. Daca este prea subtire, nu va ramane nimic pe prajiturele.

Cand prajiturelele sunt reci, lasati-le pe gratar sa se poata scurge excesul de glazura, si cu o lingurita presarati dare subtiri de glazura, in orice directie va place si lasati-le cateva ore intinse sa se usuce bine.

Enjoy!

December 03, 2011

Primele mele torturi cu fondant/ My first fondant cakes


Am terminat micul curs cu fondant si am invatat cate ceva, stiu macar unde sa incep in partea fondant si pasta de zahar. Primul tort, cel cu garoafe roz, l-am facut pentru incheierea cursului, iar volanele de jos sunt facute la curs. Ca inspiratie am avut blogul Call me cupcake! Dupa ce am pus primul volan mi-am dat seama ca nu este ceea ce vreau eu, iar instructoarea, vazand ca ma gandesc si tortul meu e gol, s-a apucat sa il faca pe al doilea. Acasa l-am terminat cu volanele de sus, acum stiu cum trebuia sa fac de la inceput: sa incep de sus, cu volane mici si apropiate unele de altele. Inauntru este tort de vanilie cu crema de unt, ciocolata alba si nuca de cocos.



Cel de-al doilea, cu negru, l-am facut pentru ziua prietenei mele Mariya, iar ca inspiratie am avut o carte despre decorat torturi pe care o am. Fondantul l-am facut singura, cu gelatina, miere si zahar pudra, a iesit ok dupa ce l-am framantat destul de mult, dar a fost cam subtire si nu foarte elastic, de aceea au ramas cute in doua parti. Stiu ca trebuie sa lucrez mai mult, dar daca aveti vreun sfat sa nu mai ramana cute cand aranjez fondantul pe tort, va multumesc anticipat. Inauntru este tort de ciocolata cu crema de bezea elvetiana cu zmeura.



December 02, 2011

Prajiturele simple cu zahar/ Sugar cookies



Nici nu stie Brandusa cata dreptate are: cand am pornit Dulce Romanie, nu ma gandeam ca o sa aiba o asa de mare amploare. Cateva statistici: dupa 15 luni, Dulce Romanie s-a plimbat pe 3 continente, 5 tari si a trecut de doua ori oceanul. De cele mai multe ori a poposit in Moldova (5 ori) si apoi in Bucuresti (de 4 ori). Felicitari moldovencelor, le astept si pe oltencele mele, mai cu curaj :)) Cate retete au participat, nu am numarat, dar sunt de numarul sutelor. Destul de impresionant, nu?

In luna decembrie, Brandusa de la Cooking with my soul ne-a lansat o noua provocare: cu ghimbir si prajiturele de Craciun. Cred ca este prima data cand raspund asa de repede la provocare, chiar in luna in care ma temeam ca nu o sa am timp sa pregatesc ceva, dar prajiturelele astea le-am pregatit de anul trecut si si-au asteptat cam mult randul.

Cum le spune si numele, sunt simple, se preteaza foarte bine la taiat in forme si decorat cu diferite glazuri, si le puteti face chiar si decoratii de brad. Le-am facut de doua ori, dupa reteta lui Alton Brown si sunt foarte gustoase pentru niste prajiturele simple. Unele le-am glazurat cu glazura de cafea (dupa reteta Giadei de Laurentiis), altele le-am decorat cu glazura de portocala si nuca de cocos.

La fel ca la Fursecurile cu ciocolata, aluatul trebuie lucrat rece, atunci cand se incalzeste nu il veti putea desprinde de pe masa.


Ingrediente:

3 cups (300 gr) faina
3/4 lingurita praf de copt
1/4 lingurita sare
1 cup (2 sticks, 226 gr) unt la temperatura camerei
1 cup (200 gr) zahar
1 ou batut
1 lingura lapte
zahar pudra pentru pudrat plansa si sucitorul

Se cern impreuna faina, praful de copt si sarea. Separat se bate untul si zaharul pana cand sunt crema. Se adauga oul si laptele si se bat sa se incorporeze. La viteza mica, se adauga amestecul de faina si se amesteca numai pana cand totul este incorporat. Se imparte coca in doua, se inveleste fiecare in folie de plastic si se da la frigider 2 ore. Pentru ca iasa multe prajiturele, puteti congela o parte si o decongelati in frigider.

Intre timp se incinge cuptorul la 190 de grade Celsius (375 Fahrenheit). Pregatiti 1-2 tavi, unse cu unt sau tapetate cu hartie de pergament.

Scoateti o parte din coca din frigider, presarati zahar pudra pe plansa si pe facalet, si intindeti coca intr-o foaie groasa de 1/2 cm. Daca este prea rece, lucrati-o putin in maini, dar nu o lasati sa se incalzeasca prea tare. Dupa fiecare intindere, mutati coca, pentru a nu se lipi. Taiati formele dorite si puneti-le pe tava pregatita, lasand spatiu intre prajiturele. Daca dupa taiere coca s-a incalzit prea tare, bagati-o iar in frigider 20-30 de minute.

Coaceti in cuptorul incins 7-9 minute, cand se rumenesc foarte putin pe margini. Rotiti tava la jumatatea timpului. Lasati prajiturelele in tava 2-3 minute, apoi mutati-le pe un gratar sa se raceasca complet. Daca aveti o spatula sa mutati prajiturelele, va fi de ajutor, sunt destul de fragile cand sunt calde. Dupa ce s-au racit, se decoreaza dupa preferinta cu glazura. Se pastreaza intr-un recipient inchis pana la 1 saptamana.


Glazura de cafea:

1/4 cup (60 ml) frisca lichida neindulcita
1 lingura lichior de cafea (optional)
2 lingurite ness
2 cups (400 gr) zahar pudra

Se mesteca bine ingredientele lichide folosind o furculita, apoi  se adauga zaharul, cate putin odata, pana cand este totul incorporat. Trebuie sa aiba o consistenta groasa, dar sa curga. Daca este prea gros, se adauga putina apa, cate 1/4 lingurita odata.

Se baga usor una din fetele prajiturelelor in glazura, lasand sa curga excesul. Sau se poate pune glazura intr-o punga cu varf foarte mic si se deseneaza pe prajiturele. Se lasa sa se usuce bine, pana a doua zi. Se pot decora cu bombonele sau zahar colorat.


Glazura de portocala si nuca de cocos:

1/2 cup (cana) nuca de cocos
2 linguri zahar pudra
coaja rasa de la o portocala
2 linguri zeama de portocala

Puneti nuca de cocos intr-un bol. Separat, amestecati zaharul, coaja si zeama de portocala pana cand sunt omogene. Se inmoaie o parte a prajiturelelor in glazura si apoi se da prin nuca de cocos. Se lasa sa se usuce.

Postez si o reteta de Glazura Regala, de la Joy of Baking, unde puteti vedea si un video. Glazura Regala se usuca foarte repede, acoperiti-o cand nu lucrati cu ea. Trebuie sa aveti o consistenta destul de groasa daca faceti desene, si putin mai "curgatoare" ca sa umpleti suprafata unei prajiturele. Ca sa nu curga, intai desenati marginea prajiturelei cu o consistenta mai groasa, lasati sa se usuce, apoi umpleti cu o consistenta mai moale.

Glazura Regala:

2 albusuri
2 lingurite zeama de lamaie proaspata
3 cups (330 gr) zahar pudra, cernut

Se bat putin albusurile cu zeama de lamaie, pana cand incep sa faca putina spuma, apoi se adauga zaharul, cate putin, la viteza mica, pana cand ajungeti la consistenta dorita. Daca este prea groasa, mai adaugati putina apa, daca este prea subtire, adaugati zahar pudra. Puteti colora glazura dupa preferinta. Decorati si lasati sa se usuce, chiar si pana a doua zi.

Nota: Glazura Regala nu este incercata de mine, dar Joy of Baking este un site de incredere si sunt sigura de reusita retetei.

Later edit: Am incercat Glazura regala si consistenta dupa 3 cups de zahar este moale, si buna pentru umplut suprafata prajiturelelor. Pentru margini si desene trebuie o consistenta mai groasa, adaugati inca 1 cup de zahar sau chiar mai mult.


December 01, 2011

Ziua Romaniei/ Romanian National Day

Azi e ziua Romaniei, si nu am gatit nimic special, cel putin nu pana acum :) Dar va invit sa va luati cateva minute sa vedeti si sa ascultati ceva exceptional. De ziua noastra, trimiteti dragoste catre sarmana Romania!


Today is Romanian National Day. I haven't cook anything special, at least not yet :) But I invite you to take few minutes to watch and listen something exceptional. I love you, Romania!







LinkWithin

Related Posts with Thumbnails