Pages

May 19, 2010

Mancare de mazare



O alta reteta romaneasca, in care imi place sa folosesc mazare congelata in locul celei conservate. Se fierbe imediat, este dulce si isi pastreaza din culoarea verde crud.

Ingrediente:

carne de porc (la fel de bine se poate folosi pui sau vita)
1 ceapa mare
1 morcov
1 pastarnac
500 gr mazare congelata (2 cutii)
1/2 cana sos de rosii
1 tulpina de telina
2 linguri faina
sare si piper, 2-3 linguri ulei
marar si patrunjel (mararul se potriveste de minune)



Carnea taiata bucati mai mici se prajeste in ulei pana cand se rumeneste.

Se scoate si se da deoparte.
Ceapa se toaca marunt, se caleste in uleiul ramas, peste se pune morcovul si pastarnacul tocati marunt, apoi telina. Cand sunt patrunse bine si incep sa se rumeneasca, se adauga mazarea (nedezghetata) si cam o cana de apa si se lasa sa fiarba. Se potriveste cu sare si piper.


Cand mazarea a fiert (o sa dureze numai 5-6 minute),

se adauga sosul de rosii, se pune carnea inapoi in oala si se lasa sa mai fiarba pana cand carnea este bine patrunsa.
Intr-un castron separat se amesteca faina cu putina apa (atentie, sa nu se faca cocoloase), apoi se tempereaza cu sos din mancare,


cate o lingura, se mai mesteca, se mai adauga o lingura, iar se mesteca, si cand este destul de subtire se toarna in oala si se mesteca. Se lasa sa dea intr-un mic clocot, se potriveste de sare si piper si se opreste focul. La sfarsit se presara verdeata.

Pofta buna!

No comments:

Post a Comment

Va multumesc ca va gasiti timp sa imi lasati un mesaj, ma bucur ca aveti ceva de spus despre mancarea mea si voi raspunde cat de repede pot/ Thanks for taking time to leave me a message, I'm happy that you have something to say about my food and I will answer as soon as possible