Pages
▼
April 22, 2011
Ouă de Paşte colorate natural/ Easter eggs with natural dye
Îmi amintesc, copil fiind, mulţimea de ouă roşii colorate cu vopsea de lână, în ceaune mari. Apa colorată era păstrată până în duminică Paştelui, şi trebuia să ne uităm în ea după ce veneam de la biserică, să fim îmbujoraţi în obraji tot anul :) Şi apoi apa trebuia aruncată peste grădina în care creşteau flori, nu la gunoi. Câteodată o ajutam pe mamaie, şi adunam pe lângă garduri frunze de forme diferite, le puneam pe ouă şi le înveleam în ciorap, să rămână forme frumoase pe ouă. O bătrânică rudă le încondeia cu ceară, ştiu şi acum cum arată instrumentul de încondeiat, iar când aveam un ou frumos încondeiat, nu îl spărgeam, ci îl păstram tot anul.
Mutată departe, am colorat ouă în fiecare an, cu vopsea chimicală. Anul ăsta mi-am propus să încerc să le colorez natural. Adio aragaz stropit, vopsea peste toată bucătăria, miros de oţet şi vopsea până şi în nas :)
Pentru inspiraţie am avut revista Food Network, "Pasiunile Alinei" şi "Serious Eats". Pentru roşu am folosit foi de ceapă roşie, pentru galben am folosit turmeric, iar pentru indigo deschis am folosit afine congelate. Am încercat săptămâna trecută să fierb ouă în apa în care am fiert sfecla, însă nu s-au colorat roşu, ci un maro destul de urât. Culorile care au rezultat nu sunt perfecte, roşul cu foi de ceapă este mai degrabă un cărămiziu, dar cred că sunt drăguţe şi merită încercat.
Începeţi cu ouă albe, spălate cu puţin detergent de vase, limpezite şi uscate. Se pun ouăle într-o crăticioară, se acoperă cu apă rece. Se pun pe foc mediu, şi se lasă 8-10 minute din momentul în care încep să fiarbă. Am folosit câte 6-7 ouă pentru fiecare culoare (familia noastră e mică, iar pisicul nu mănâncă ouă:))
Mutaţi ouăle în boluri strâmte şi înalte, ca lichidul să acopere complet ouăle.
Pentru culoarea roşie, aveţi nevoie de foile uscate de la 7-8 cepe roşii (când am fost la magazin, am adunat din grămada cu cepe şi foi uscate, oricum magazinul le aruncă). Se pun foile într-un litru de apa şi se lasă peste noapte. Se pun pe foc mediu şi se lasă să fiarbă aprox 40 de minute, până când apa scade la jumătate. Se adaugă o lingură de oţet, se strecoară şi se pun peste ouăle fierbinţi, şi se lasă 2-3 ore.
Pentru culoarea galben, se pun la fiert 2 căni de apă, se adaugă 2 linguri de turmeric şi 1 lingură de oţet. Se lasă să dea într-un clocot, şi se mestecă să se dizolve turmericul. Se toarnă peste ouăle fierbinţi şi se lasă 1-2 ore.
Pentru culoarea indigo deschis, se pun la fiert 2 căni de apa cu 1/2 cană afine congelate şi se lasă să fiarbă 15 minute. Se strecoară, se adaugă 1 lingură de oţet şi se toarnă peste ouăle fierbinţi. Se lasă 3-4 ore.
Pentru luciu, după ce se răcesc şi se usucă, ouăle se pot unge cu o cârpă îmbibată cu ulei sau untură.
*Nota adaugata ulterior: cred ca trebuia sa adaug si sare odata cu otetul, pentru a ajuta la accentuarea culorii. Adaugati 1 lingura de sare odata cu otetul.
Puteţi folosi varză roşie pentru o culoare frumoasă albastră, cum am văzut la Alina. Iar pentru culoarea verde, aş adăuga în apa de la varza roşie 1 sau 2 linguri de turmeric :) Merită reţinut.
Nu uitaţi să trimiteţi preparatele cu miel de Paşte la Dulce Românie. În aprilie, Mimi de la Bucate pe Alese ne-a provocat să gătim cu miel şi/sau miere. Abia aştept să văd ce bunătăţi au pregătit fetele! :)
Va doresc tuturor un Paşte binecuvântat, plin de lumină şi flori!
Cele mai frumoase amintiri de acasa: cele in preajma sarbatorilor, in bucatarie cu mama!Paste fericit, Mihaela!
ReplyDeleteAu iesit frumoase ouale! Paste fericit!
ReplyDeleteAu iesit frumoase ouale! Paste fericit!
ReplyDeletePace fericit cu pace si liniste in suflet!
ReplyDeleteI love the natural dyes you used, they look great. Happy Easter Mihaela. :)
ReplyDeleteBeautiful...love the natural dyes. Have wonderful Easter, Mihaela!
ReplyDeleteImi place foarte mult cum ti-au iesit culorile, Mihaela! Sunt asa diafane si... naturale!
ReplyDeleteIti doresc Sarbatori Pascale cu bucurie, pace si indestulare alaturi de cei dragi!
Ce dragute sunt Mihaela! Fac si eu azi cu coji de ceapa, mie imi plac traditionale :) Paste Fericit tie si sotului tau!
ReplyDeleteWhat a timely post. I'm about to make Chinese tea eggs and this will allow me to use natural colors to dye them. I'm really excited about this. I hope you have a wonderful holiday. Blessings...Mary
ReplyDeletePaste fericit!
ReplyDeleteSuperbe ouale Mihaela.
ReplyDeletePaste fericit !
Ce placute sunt culorile astea pale! Eu nu am facut oua colorate...de obicei fac oua umplute ...
ReplyDeleteOricum, important este ca Isus Hristos a inviat, El este viu ! ..si noi vom invia odata si vom fi cu El...Rejoice !