February 07, 2012

Macarons cu aroma Tiramisu/ Tiramisu Macarons


Cum sa incep postul asta... sa va mai spun cat de mult imi plac macarons-ii? Probabil ca nu mai este nevoie. As putea sa va spun de o noua "pasiune", foarte draguta si consumatoare de timp: Pinterest. As putea sa stau chiar ore intregi sa gasesc si sa salvez poze, de la retete la haine si decoratii pentru casa. Acolo am gasit inspiratia sa fac (din nou!) macarons: cateva fotografii  ale lui Tartelette cu macarons cu nibs-uri de cacao. Cum aveam nibs-urile de cacao si nu prea stiam la ce sa le folosesc, si aveam si emulsie de cafea pe care am gasit-o intamplator la magazin, aroma de Tiramisu mi-a vizitat papilele. Ar fi de asteptat o crema cu mascarpone, dar cum ultima data cand am folosit crema cu mascarpone a inmuiat macarons-ii prea tare, am ales sa fac crema cu galbenusuri si unt, foarte delicata si gustoasa pentru o crema cu unt. Asemanatoare ca tehnica cu crema de bezea elvetiana, este cu siguranta de retinut si folosit si la alte retete.
Sa va mai spun cat de buni au fost? :)

Ingrediente:

3 albusuri invechite la temperatura camerei 24 de ore
35 gr zahar tos
un praf de sare
100 gr migdale macinate
215 gr zahar pudra
1 lingurita extract (emulsie) cafea

aprox 1/4 cana nibs-uri de cacao

Se pregatesc 2 sau 3 tavi cu hartie de pergament, depinde cat aveti de mari tavile. Retineti o tava pentru a coace in tava dubla.

Se macina bine in robot migdalele si zaharul pudra. Se cern si se dau deoparte.

Se bat albusurile cu un praf de sare pana cand incep sa faca spuma. Batand in continuu se adauga treptat zaharul tos pana cand albusurile stau tari, dar nu foarte tari.
Se adauga zaharul amestecat cu migdale, si cu o spatula se "sparg" de vreo 10 ori, se adauga extractul de cafea, apoi se mesteca usor pana cand totul este incorporat, iar compozitia este lucioasa si "curge".

Se formeaza cu o punga cu varf mic rotund sau pur si simplu taiata la un capat "banuti" mici in tavile pregatite, lasand spatiu intre ei. Se presara deasupra fiecaruia nib-suri de cacao. Se lasa sa se usuce la temperatura camerei intre 30 de minute si o ora. Ca sa va asigurati ca s-au uscat, atingeti usor cu degetul si nu ar trebui sa se ia nimic pe deget.

In timp ce macarons-ii se usuca, incingeti cuptorul la 160 de grade Celsius (325 Fahrenheit). Coaceti macarons-ii in tava dubla in cuptorul incins pentru 14-15 minute. Lasati sa se raceasca in tava.

Crema de unt cu cognac (dupa Tartelette):


3 galbenusuri
1/2 cup (100 gr) zahar
1/4 cup (60 ml) apa
1 1/2 sticks (170 gr) unt la temperatura camerei
1 lingura cognac

Topiti zaharul si apa intr-un vas pe foc mic-mediu. Dupa ce zaharul s-a topit complet, lasati sa clocoteasca 2-3 minute. Ar trebui sa ajunga la temperatura de 114 grade Celsius (238 F) dar eu nu am termometru.
Bateti galbenusurile putin, apoi cu mixerul mergand, adaugati apa cu zahar fierbinte, in fir subtire, mai mult pe marginea vasului decat in telul mixerului. Dupa ce s-a terminat lichidul de adaugat, bateti la viteza mare pana cand galbenusurile sunt triplate in volum si compozitia a ajuns la temperatura camerei (va dura 4-5 minute). Daca folositi Kitcken Aid sau Kenmore, schimbati telul cu paleta (sau puteti amesteca de mana), si adaugati untul, bucata cu bucata pana cand este tot incorporat. Daca nu arata ca o crema, bateti la viteza mare cam 1 minut si va arata ca o maioneza tare. Adaugati cognacul si bateti sa se incorporeze.

Umpleti macarons-ii cu crema, potrivindu-i doi cate doi si pastrati-i la frigider intr-un vas cu capac. Vor fi mai gustosi a doua zi. Scoateti la temperatura camerei aprox 20 de minute inainte de servire.

17 comments:

Corina said...

Vai ce frumuseti! De cand tot zic ca fac...sper ca in curand sa le vina randul :) Pupici

Fancy Cake said...

Ma innebunesti de-a dreptul cu aceste prajiturele! Trebuie sa imi fac curaj sa le incerc.

langmina said...

Cred ca sunt deliciosi!!!Arata tare bine si ma tenteaza sa incerc si eu reteta!Felicitari!

Ramona Alina said...

Eu congelez albusele, asa ca propunerea ta mã tenteazã, îmi place cum au iesit:)

coco said...

offfff...cum mi-ai stricat ziua... :)

Adela Zilahi said...

Superbi si cu siguranta deliciosi!! Regina!!! Pupicei!!

sara & Miki said...

Minunate... tu esti si experta la Macarons. Pup!

Licuta Marin said...

Tare frumosi ii mai faci!Gustul e sigur in topul preferintelor mele!Pup!

Ellie said...

Lovely macarons, Mihaela! The tiramisu flavor is one that I would be tempted to try. They look superb with the cocoa nibs on top... Beautiful as always:).

Mari said...

O bunatate!

Andreea Dianu said...

Esti o maestra. Sunt perfecti :)

Maria said...

Deliciosi....!Si crema..yammy,yammy.Pupici:x

Cristina said...

Superbi! Ce minunatii ies din manutele tale... le admir sincer!

FLORY said...

Cred ca au un gust minunat!Ador tiramisù-ul!Pupici!

TeoBucatar said...

Tiramisu e minunat sub orice forma!Trebuie sa "atac"si eu prajituricile astea ca sunt tare apetisante!Pupici!

catkitchen said...

Cred ca ne-ai innebunit pe toate cu ele , sunt grozave !!!! Promit ca am sa fac si eu !!!

Can't boil an egg said...

Aici ma autoinvit eu, clar! N-am mai poposit demult in casuta ta si tare rau imi pare, ca uite ce ma astepta! Macarons-ii au iesit ca la carte, zici ca provin dintr-o vitrina frantuzeasca! Te pup cu drag!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails