April 24, 2011

Miel pe gratar, marinat in lamaie, miere si menta/ Grilled lamb, marinated in lemon, honey and mint



Dulce Romanie a ajuns in aprilie la Cluj, de unde Mimi si Bucate pe alese ne-a propus sa gatim cu miel si miere. Mielul a fost potrivit pentru sarbatoarea Pastelui, mierea a fost putin mai dificil de incorporat.

Nu sunt o mare mancatoare de miel, si imi place de obicei pe gratar. Nu imi place nici branza de capra, desi imi place textura si cremozitatea, nu pot sa trec peste acel miros. Cand eram copii mancam branza de capra si beam lapte proaspat, si nu imi amintesc sa fi mirosit... 

Cum spuneam, nu mananc miel asa des, dar de Pasti imi place sa gatesc miel. Marinata de lamaie si ierburi o face suculenta, ii da o aroma si o fragezime extraordinara. Reteta este adaptata dupa Wolfgang Puck si merita incercata.

Mielul l-am servit cu ceapa verde pe gratar, Paste orzo cu legume la cuptor si sos tzatziki, retetele in posturile urmatoare.

Am cumparat o bucata destul de mare de sold de miel, pe care baiatul de la macelarie mi-a feliat-o, cu os cu tot, in felii groase de aprox 1,5 cm. Carnea mai poate curata felii de pe os, cum am facut anul trecut. Mai multa munca, dar daca aveti posibilitatea, rugati pe cei de unde cumparati carnea sa v-o felieze.

Acum astept si retetele fetelor, pentru ca mai am miel si caut inspiratie :)


Ingrediente:

carne de miel (7-8 felii)
1/2 cup (120 ml) ulei de masline
1/2 cup (120 ml) zeama de lamaie
1/2 cup (120 ml) vin (eu am folosit alb, dar si rosu este foarte bun)
1/4 cup (60 ml) miere
2 linguri de rozmarin proaspat tocat
3 linguri de menta proaspata tocata
4 catei de usturoi tocati
1 lingurita sare
piper dupa gust

Amestecati uleiul de masline, zeama de lamaie, vinul, mierea, ierburile, usturoiul, sarea si piperul. Mestecati sa se topeasca sarea. Dati fiecare felie prin marinata, asezatile intr-un bol (eu am avut o cutie de plastic cu capac), iar la sfarsit turnati restul de marinata peste. Acoperiti si dati la frigider cel putin 4 ore sau peste noapte. Eu am rotit carnea dupa cateva ore, cea de sus am pus-o deasupra si invers, sa se marineze in mod egal.

Incingeti bine gratarul. Scoateti feliile de carne din marinata, lasati usturoiul si ierburile pe carne si aruncati restul de marinata.

Coaceti feliile de miel pe gratarul incins, pe foc mediu, cam 4-5 minute pe fiecare parte, pana cand se rumenesc (depinde daca va place mai in sange sau mai bine facut).



Pentru Ceapa verde pe gratar, curatati ceapa, presarati cu putina sare si piper si stropiti cu ulei de masline. Coaceti pe gratar la foc mic-mediu pana cand se rumeneste. Este o delicatesa!

La sfarsit, ii multumesc sotului care s-a ocupat de gratar, in timp ce eu am pregatit restul :)


Adaugare ulterioara: reteta a participat la editia din Aprilie a "Cea mai buna reteta a ta" a lui Spicie Foodie.

9 comments:

Alina---Explora Cuisine said...

Wow Mihaela ce bine suna, dar mai important ce bine arata! e interesanta metoda aceasta de marinare, o sa tin minte pentru alte dati cand vreau sa prepar miel! Te pup!

Lilly said...

Mie imi place mielul si-l iau de fiecare data cand gasesc proaspat si frumos.Deci orice reteta e binevenita!

Iulian said...

Eu nu ma omor cu carnea de oaie/miel dar cred ca merita sa incerc reteta asta cu vita sau porc :)
Multumesc si Hristos a Inviat!

Mimmi said...

Delicioasa aceasta reteta !!
Multumesc pentru participare si pentru ideea in sine :)
O zii buna !

Unknown said...

Delicios...miel, lamaie, menta, rozmarin....am sa incerc si eu reteta!

Nancy said...

Thanks for participating in April's YBR :)

Mihaela said...

Alina, mi-a placut reteta si este foarte versatila, poti sa pui si alte verdeturi si ierburi, la fel ca si vinul, care poate lipsi. Multumesc pentru vizita! :)

Lilly, multumesc, te mai astept pe aici :)

Iulian, nici eu nu mananc foarte des miel, dar marinat, mielul este foarte fraged si delicat, fara miros de miel :)

Mimmi, multumesc pentru gazduirea Dulcei Romanii!

Toata ziua in bucatarie, sper sa mai treci pe aici si sa imi spui cum ti-a placut!

Spicie Foodie, thank you for hosting such a nice round-up, and it was my pleasure to participate with my recipe!

Unknown said...

Am incercat aceasta reteta la gratar si a iesit delicios. As putea folosi aceeasi reteta si pentru miel la cuptor ? Sau unele ingrediente ar trebui schimbate ?

Mihaela said...

Adrian, multumesc pentru vizita si pentru comentariu, ma bucur ca ti-a placut reteta mea! Sigur poate fi folosita si pentru miel la cuptor, nu am incercat-o ca sa iti pot spune exact timpul si temperatura de copt. Spor la gatit!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails