July 25, 2011

Tarta cu pesto si rosii/ Pesto and tomato tart


In luna iulie, Flory de la Retete fel de fel ne provoaca pentru Dulce Romanie sa folosim busuioc intr-un preparat. De obicei folosesc busuiocul sa dreg o Salata Caprese sau Salata cu vinete pe gratar, dar de data asta m-am gandit sa ii folosesc mai mult aroma. La restaurant, unul din sandvisurile mele preferate este un sandvis cu pesto si legume pe gratar, asa ca m-am gandit sa incorporez acele arome in tarta cu rosii care mi-a facut cu ochiul in revista Food Network. Malaiul din aluatul de tarta ii da un gust usor crocant, iar legumele coapte se potrivesc cu sezonul calduros. Cred ca niste ciuperci ar fi fost binevenite si ele.


Sosul pesto este un sos italian facut traditional din busuioc, seminte de pin si parmesan, si tot traditional era tocat marunt cu un cutit sub forma de semiluna bine ascutit. Eu am ales calea mai usoara a robotului de bucatarie. Sosul pesto si aluatul de tarta pot fi facute in avans, chiar si cu o zi inainte.


Pesto:
2 cani frunze proaspete de busuioc
2 catei de usturoi
¼ cana (cup) seminte de pin
½ cana (120 ml) ulei de masline
½ cana parmesan proaspat dat pe razatoare
Sare si piper dupa gust

Se pun in robotul de bucatarie frunzele de busuioc, usturoiul si semintele de pin si se pulseaza pana cand sunt tocate. Se adauga uleiul treptat, cu robotul mergand. Se potriveste de sare si piper, nu adaugati prea multa sare pentru ca parmesanul este si el sarat. Se incorporeaza si parmesanul si cateva seminte de pin intregi.

Tarta cu pesto si rosii


Ingrediente :
100 gr unt rece taiat bucatele
1 cana (cup) faina
¾ cana malai
3 linguri parmesan ras
½ lingurita de sare (in cazul in care untul nu este deja sarat)
4 linguri apa rece

In robotul de bucatarie se adauga faina, malaiul, parmesanul, untul si sarea. Se pulseaza pana cand untul ajunge de dimensiunea boabelor de mazare. Se adauga apa rece pana cand se formeaza coca. Se inveleste coca in folie de plastic si se da la frigider 30-45 minute. Cand a fost rece, coca a fost destul de greu de rulat, cred ca e mai usor sa se ruleze in tava imediat si sa se dea tava la frigider pentru a se ingheta.
Intre timp se face umplutura :

1 rosie mare taiata felii plus 3-4 rosii micute feliate rotund
2-3 linguri ulei de masline
1 ceapa mare taiata felii subtiri
1 ardei gras rosu taiat felii subtiri
2 linguri cimbrisor proaspat tocat
¼ cup (aprox 3 linguri) pesmet
1 cana (cup) branza chihuahua (poate fi inlocuita cu mozzarella sau provolone) rasa
Sare si piper dupa gust

Feliile de rosii se sareaza usor si se pun intr-o sita deasupra unui bol pentru a se scurge excesul de apa.
Se incinge uleiul intr-o tigaie si pe foc mediu se caleste ceapa, apoi se adauga ardeiul. Se calesc pana cand incep sa se inmoaie si sa se rumeneasca usor. Se potrivesc cu sare si piper si se lasa sa se raceasca.

Se incinge cuptorul la 180 de grade Celsius (350 Fahrenheit).
Pe o plansa data cu faina, se intinde coca intr-o foaie subtire, putin mai mare decat forma. Se pune in forma si se indeasa bine marginile, taind excesul cu cutitul. Se aranjeaza marginile usor ondulate cu degetele. Se pune o folie de aluminiu inantrul tartei si se umple cu boabe de fasole sau linte (boabele nu mai pot fi gatite, dar pot fi refolosite la tarte). Se pune tarta in cuptorul incins pentru 20 minute. Se scoate, se inlatura folia cu boabe , se inteapa cu furculita din loc in loc si se mai baga in cuptor 5 minute.

Se mareste focul la 190 grade Celsius (375 Fahrenheit). Se amesteca ceapa si ardeiul cu cimbrisorul, pesmetul si branza si se intinde in strat uniform in tarta. Deasupra se pune un strat de pesto (cam jumatate din cantitatea rezultata mai sus), apoi se aranjeaza feliile de rosii si se presara cu piper. Se baga in cuptor pentru 40 minute pana cand este usor rumenita. Se serveste la temperatura camerei.
Pofta buna!
Alte retete cu busuioc: Spaghete cu chiftele, Sos de rosii, Ratatouille, Supa crema de rosii coapte, Paste a la Caprese, Rulouri de vinete si branza.

20 comments:

gaby_d said...

Ce prospetime-mi inspira tarta asta!
Tare faina!

sara & Miki said...

ce bum trebuie sa fie. Arata minunat. Pup!

coco said...

super arata...cred ca e o bunaciune !

sarah said...

imi place mult reteta.ma cam sperie aluatul de tarte,este un pic pretentios.puup

Lavinia said...

Ce idee grozava! Fac si eu acum dar cu pesto de patrunjel si nuci!

Oana said...

Mmm, e de vis!

FLORY said...

Ce super combinatie,stii ca-mi place la nebunie!Aluatul e interesant,nu m-as fi gandit la malai in tarta!Te pup si astept datele pe e-mail!

Miha said...

Bestiala. Am zis! :))

Zazuza's Gulaschsuppe said...

cat de bine arata! ti-au iesit niste poze superbe, pe masura gustului cred :)

Mihaela said...

Gaby, multumesc, chiar daca legumele sunt gatite, tarta are gust de vara :)

Sara&Miki, este foarte buna, chiar mai buna a doua zi!

Coco, multumesc :)

Sarah, nu este asa complicat, este important sa pastrezi ingredientele reci :)

Lavinia, multumesc, cred ca ar fi bun si gustul de pesto cu patrunjel :)

Oana, multumesc!

Flory, multumesc, nici eu nu m-as fi gandit la malai in crusta, dar a iesit destul de bun :)

Miha, multumesc :))

Zazuza, multumesc, am facut o gramada de poze pana am nimerit :)

Antonina said...

Arata mai mult decat minunat!!! o combinatie delicioasa rau!! pupici

LaMagicaZucca said...

Browsing the web of blogs, I ended up here in yours.
I love your blog: Recipes, graphics, all the interesting content.
I have added to your followers so you do not lose more sight.
If you like,come in my blog... you're welcome.
Excuse my English, I'm Italian
La Magica Zucca

Petronela said...

Imi place mult tartele cu rosii si iar ideea cu malai in aluat este de retinut!!!
O seara placuta!!!

TeoBucatar said...

Tare combinatia!Arata superrr:)

catkitchen said...

la cum arata , cu siguranta e si ffff buna !!!!!

Maya said...

Fantastic,este putin spus!Arata de revista.papila mea o ia razna!Lecker!
Pupici :*

Alina---Explora Cuisine said...

Mega bun Miha draga! chiar ma gandeam ce sa mai fac cu rosii :) ii simt mirosul de aici! Pup cu drag!

Ellie said...

Mihaela, This tomato and pesto tart looks absolutely delicious!!! Lovely photos as well. Have a lovely weekend!

Fancy Cake said...

Arata foarte bine! Cred ca este delicioasa!

megi said...

Mihaela, the tart looks perfect, love the combination of pesto and tomatoes with the flaky crust, can't wait to try it! :)

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails