August 16, 2011

Cupcakes cu ricotta si crema de capsuni/ Ricotta cupcakes with strawberry topping


De mult timp am vrut sa fac cupcakes cu ricotta si sa le decorez cu crema de afine. Cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, am gasit din nou capsuni la piata de fermieri si am vrut sa le folosesc, asa ca a rezultat crema de capsuni in loc de afine. Pentru cupcakes am incercat sa adaptez o reteta pe care am gasit-o pe internet, dar a fost cu siguranta mult prea multa faina, iar cand le-am incercat a doua oara am facut propria mea reteta. Au iesit foarte gustoase, singurul defect ar fi ca s-au lasat putin dupa ce le-am scos din cuptor. Am cautat pe internet la altii mai priceputi ca mine si cred ca cel mai probabil s-au lasat din cauza ca am pus prea mult praf de copt (1 1/2 lingurite), iar o lingurita cred ca este de ajuns. Deasemenea am adaugat 1 2/3 cups de faina (165 gr), dar cred ca ar fi mai bine 1 3/4 cups (175 gr). Cert este ca au fost foarte savuroase, ricotta le-a dat o textura umeda si o aroma buna careia i s-a potrivit putin adaos de lamaie.

Pentru cine nu stie, ricotta este o branza crema italiana, echivalentul urdei romanesti. Numele ricotta vine de la "re-copt" sau "re-fiert", si chiar am vazut la tv mai demult cum faceau ricotta prin fierberea zerului ramas de la branza, la fel cum facea si mamaie cand eram copil.

Ingrediente (12 cupcakes):

2 oua
3/4 cup (175 gr) zahar
1 cup (cana) ricotta
coaja rasa de la 1/2 lamaie
2 linguri zeama de lamaie
1 lingurita extract de vanilie
1 stick (113 gr) unt topit
1 cup (230 ml) kefir
1 2/3 cups (165 gr) faina
1 lingurita praf de copt

Se incinge cuptorul la 180 de grade Celsius (350 Fahrenheit). Se pregateste o tava de muffins cu hartii.

Se amesteca faina cu praful de copt si se cern.
Se bat ouale cu zaharul pana cand devin o crema, se adauga ricotta si se incorporeaza, apoi cu mixerul batand se adauga in fir untul topit si racorit, pana cand este tot incorporat. Se adauga coaja de lamaie, zeama de lamaie, vanilia si kefirul si se incorporeaza. Se adauga amestecul de faina si se mesteca usor cu o spatula pana cand faina este incorporata, fara a se mesteca prea mult. Se imparte aluatul in formele pregatite si se coc in cuptorul incins pentru 25 de minute.

Se lasa sa se raceasca 2-3 minute in forma, apoi se scot si se lasa sa se raceasca complet.

Pentru crema:

1 cup (230 ml) frisca lichida neindulcita
1 cup (230 ml) mascarpone
1 cup capsuni (eu am avut capsunele mititele :))
1/2 cup (cana) zahar pudra, sau dupa gust

Se curata capsunele de codite si se zdrobesc in blender pana rezulta un piure.

In bolul de la mixer se pune frisca lichida si mascarpone si se bat la viteza mare pana cand incep sa se intareasca, apoi se adauga zaharul pana cand este incorporat si crema este tare. Se adauga capsunile si se mai bate putin pana cand totul este omogen.

Se decoreaza cupcakes-urile folosind un pos cu forma sau o punga taiata la un colt. In cazul in care folositi forma, alegeti una cu deschidere mare pentru ca mai raman bucatele de capsuni in crema.

Pofta buna!

PS. Cata chimie intr-o tava de cupcakes! :)

August 14, 2011

Cupcakes cu piersici si crema de dulce de leche/ Peach cupcakes with dulce de leche buttercream


Cam de mult nu am mai postat ceva dulce, in special cupcakes. Si cum aveam cateva piersici m-am gandit sa le integrez in cupcakes, iar pentru crema m-am gandit ca dulce de leche s-ar potrivi cu piersicile. Pentru cupcakes m-am inspirat din reteta de la 52 Cupcakes, la care am schimbat doar foarte putin, iar pentru crema am adaptat pas cu pas. A rezultat o combinatie delicioasa, care poate fi facuta chiar si iarna cu piersici congelate, sau puteti inlocui piersicile cu alte fructe pe care le aveti la indemana. Am redus cantitatea de zahar in cupcakes pentru a balansa putin dulceata cremei. Daca preferati mai dulce, mariti cantitatea de zahar cu 1/4 cana.

Ingrediente (15-16 bucati):

1 3/4 cups (175 gr) faina
1 lingurita praf de copt
1/2 lingurita nucsoara macinata
un praf de sare
1 cup (200 gr) zahar
1 stick (113 gr) unt la temperatura camerei
3 oua
1 lingurita extract de vanilie
3/4 cup (180 ml) lapte
2 piersici

Se incinge cuptorul la 180 de grade Celsius (350 Fahrenheit). Se pregateste o tava de muffins cu hartii.

Se amesteca faina cu praful de copt, nucsoara si sarea.
Se bate bine untul cu zaharul pana cand devine o crema. Se adauga pe rand ouale, batand bine dupa fiecare, apoi se adauga vanilia. Se adauga alternativ faina si laptele, incepand cu  1/3 faina, 1/2 lapte, a doua treime de faina, restul de lapte si terminand cu faina.

Se curata persicile de coaja si se taie pe jumatate, scotand samburele. Se feliaza subtire fiecare jumatate, apoi se taie in bucatele mici. Se incorporeaza piersicile in aluat.

Se umplu formele de muffins aproape complet, lasand gol numai 1/2 cm. Se coc in cuptorul incins pentru 23-25 minute, pana cand o scobitoare bagata in mijlocului uneia din cupcakes iasa afara curata, iar daca le apesi usor cu degetul, cupcakes-urile se ridica la loc.

Se lasa sa se raceasca complet.

Pentru crema:

220 gr de unt la temperatura camerei
1 cup dulce de leche
100 gr (1/2 pachet) crema de branza Philadelphia

Se bat toate ingredientele foarte bine cu mixerul. Crema rezultata va fi moale, lasati-o sa se raceasca foarte bine in frigider inainte de a decora cupcakes-urile (eu m-am grabit putin pentru ca se intuneca afara si nu mai aveam lumina pentru poze :)) Daca vreti o crema mai tare, reduceti din cantitatea de dulce de leche (1/2 cup) si adaugati zahar pudra, zaharul va ajuta crema sa stea tare.

Se decoreaza cupcakes-urile cu un pos sau cu o punga taiata la un capat.
Puteti vedea bucatelele de piersica inauntru cupcakes-ului.


Enjoy!

August 12, 2011

Despre verdeturi... / About herbs...


M-am mutat in State fara foarte multa experienta culinara. De obicei mama gatea, lasand in seama mea sa o ajut cu maruntisurile si in special dulciurile. Intotdeauna mi-a placut sa incerc diverse retete de prajituri, si sunt experta la tocatul legumelor pentru salata beof.
Aflata singura in bucatarie am inceput sa experimentez si preparate sarate. La inceput am umblat pe forumuri romanesti, mai apoi am inceput sa privesc la tv canalul Food Network. Daca la inceput am avut ceva probleme sa gasesc ierburile si verdeturile romanesti, (cred ca multi au confundat patrunjelul cu cilantro sau coriandru verde), pe parcurs am invatat si multe ierburi care nu se folosesc asa mult in Romania, sau cel putin nu le stiam eu. Iar cand am inceput sa scriu pe blog am avut problema inversa, sa gasesc traducerea in romana a ceea ce stiam in engleza.
De cativa ani plantez ierburi pe balcon, in special cimbrisor, busuioc si menta. M-am gandit sa impartasesc cu voi ceea ce stiu si ce am aflat din experienta mea, din ce am folosit si in ce mancaruri am folosit. Lista este pe departe completa si astept sfaturi si idei noi in folosirea si cresterea ierburilor aromate.


Oregano uscat in manunchi

Prima verdeata pe care am cautat-o aici si nu am gasit-o a fost cimbrul. L-am inlocuit cu Oregano uscat, care este perfect pentru mancaruri ca Sarmale sau Ardei umpluti.
Cimbrul din Romania este mai rar aici si se numeste Summer Savory. Se gaseste vara devreme la pietele de fermieri sau se pot cumpara seminte. Eu am cumparat de pe internet si a crescut frumos pana la vreo 10 cm, apoi l-am rarit si sa vedem acum cum o sa ii mearga.
Cimbrisor (imagine preluata de la http://zestycook.com/zestys-top-10-herbs-and-spices/)


Inrudit cu cimbrul, se gaseste mai des aici Cimbrisor (Thyme). Il cumpar primavara in ghiveci si am toata vara. Are frunzulite mici si foarte aromate, miros foarte frumos si il folosesc proaspat. Este bun pentru carnea de pui si de peste. Nu este foarte pretentios, ii trebuie apa.


Menta proaspata in ghiveci

Menta (Mint), pe care o cunoastem foarte bine, si o foloseam in exclusivitate la ceai se preteaza foarte bine la ghiveci, asigurati-va ca o puneti intr-un ghiveci destul de mare pentru ca se inmulteste mult. Incercati cu menta un Mojito racoritor, sau in Inghetata cu menta si nu va sfiiti sa o adaugati in salate: Salata de vinete pe gratar sau Tabbouleh. Pentru mai multe retete cu menta vedeti si adunarea provocarii Dulce Romanie pe luna Iunie de la Dulcegarii Culinare.


Busuioc proaspat

Busuiocul (Basil) este folosit in Romania in special uscat, dar frunzele fragede de busuioc dar un gust aparte Salatei Caprese sau Pastelor Caprese. Il puteti folosi si pe el in salate, si asteptam mai multe idei in provocarea lunii Iulie pe Retete fel de fel. Nu este foarte pretentios la plantat, dar nu il lasati sa faca flori (rupeti varfurile), atunci va inceta sa mai creasca frunze. Nu stiu de ce la mine urechelnitele obraznice au inceput sa il manance, dar tot a ramas pentru un Sos pesto pentru Tarta cu pesto si rosii.


Cilantro sau Frunze de coriandru seamana cu patrunjelul, dar au frunzele mai deschise la culoare si au cu totul alta aroma si gust. Daca la inceput nu prea faceam diferenta dintre el si patrunjel, acum este preferatul meu, si il adaug de obicei in preparate mexicane. Il cumpar de la magazin, dar am si crescut in ghiveci din seminte de coriandru. Pentru retete puteti vizita pe blog retetele cu eticheta Mexican (in partea dreapta).


Leusteanul a fost unul din verdeturile pe care nu le-am gasit deloc in magazine. Abia anul trecut am aflat de la Ellie (Home cooking in Montana) ca se numeste Lovage. Este foarte pretentios, cel putin in ghiveci. Am incercat de doua ori sa plantez seminte, si creste vreo 10 cm in inaltime, apoi se usuca. Imi pare rau ca nu am putut sa folosesc din el nici macar pentru o ciorba.


Salvie
Salvia (Sage) are frunze rotund lunguiete, deschise la culoare si pufoase. Nu este pretentioasa la ghiveci, iar cand a dat inghetul toamna trecuta s-a pastrat cateva saptamani in frigider invelita in servetel de hartie si apoi in punga. Il puteti folosi la carnea de porc, curcan sau pui. Incercati Cotletele de porc cu salvie si varza.


Tarhon

Tarhonul (Tarragon) are frunzele subtiri si lungi, destul de fragil si delicat in aroma. Se potriveste cu carnea de pui: Salata de pui sau Pui cu cartofi noi si tarhon. Si pe el l-am crescut din seminte si nu ii place apa prea multa.


Rozmarin (imagine preluata de la http://aangirfan.blogspot.com/2011/04/rosemary.html)


Rozmarinul (Rosemary) are o tulpina lemnoasa, cu frunze subtiri, lungi si deschise la culoare. Are o aroma puternica, si se potriveste cu carnea mai grea, de exemplu Miel, dar l-am folosit cu succes si la peste: Cod cu praz si bacon sau Pastrav la cuptor cu vin si ierburi aromate. Iar cand am facut Ratatouille o crenguta de rozmarin i-a dat o aroma frantuzeasca.


Patrunjelul (Parsley) cred ca nu mai are nevoie de nici o prezentare. Il folosesc foarte des, in special la ciorbe si mancaruri. Incercati o salata de vara, racoritoare si consistenta, care imi place foarte mult si are mult patrunjel: Tabbouleh.


Mararul (Dill) cu aroma lui puternica si gustul aparte pe care cu siguranta il stiti, este nelipsit la o Mancare de mazare , ii da o aroma aparte Salatei de ardei copti, iar Salata de varza romaneasca este de neimaginat fara marar.


Nu am folosit niciodata Maghiran (Marjoram) desi sunt "foaie verde maghiran, m-a facut mama oltean" :)

Astept cu multa placere si sfaturile voastre!

Salata de vara cu arome mexicane/ Summer salad with mexican flavors


Sunt doua feluri de retete: unele care imi plac, dar asteapta cateodata foarte mult sa fie postate (din cauza timpului), si altele care imi plac asa de mult si sunt asa entuziasmata incat abia astept sa le postez, si de obicei se intampla in aceeasi zi. Asa s-a intamplat azi: am vazut la piata de fermieri rosii cireasa galbene si le-am luat, iar acasa am vazut-o pe Marcela Valladolid facand salata in stil mexican cu rosii. Poate ca o sa vi se para mai mult greceasca combinatia de rosii, masline si branza, eu am folosit feta ca substitutie pentru branza mexicana Cotija, dar combinatia de rosii, cilantro si chimen este cu siguranta mexicana :)
Mirosul condimentelor proaspat prajite este imbatator, iar gustul intrece orice asteptari. Am fost putin sceptica la inceput de cum va fi salata astfel condimentata, dar a fost sublima si parca simt si acum gustul acela "nutty" (un gust asemanator nucilor coapte).


Ingrediente (adaptata dupa reteta Marcelei Valladolid)

1 lingurita de seminte de coriandru
1 lingurita de seminte de chimen
1 varf de cutit ardei rosu iute pisat (daca va place iute puteti adauga mai mult)
1/4 cup (cana) seminte de pin prajite putin
1/4 cup (60 ml) ulei de masline
sare si piper dupa gust


1/3 cup masline fara samburi, feliate (eu am folosit 10 masline Kalamata, puteti folosi verzi sau amestecate)
1 1/2 cups (cani) rosii cireasa taiate jumatati (rosii si galbene amestecate)
o mana buna de cilantro tocat (frunze de coriandru)
1/2 cup (cana) branza feta bucati mai mari

Se pun intr-o tigaie uscata semintele de chimen si coriandru pe foc mic, scuturand des tigaia, pana cand se rumenesc putin (va dura numai 2-3 minute). Se adauga si ardeiul rosu pisat si se stinge focul. Mirosul va fi foarte puternic, nu inhalati deasupra tigaii :)
Condimentele pot fi folosite intregi sau zdrobite intr-un mojar sau in rasnita de cafea. Daca folositi rasnita de cafea, aveti in vedere sa nu miroasa a cafea, iar apoi va avea miros puternic de chimen si trebuie spalata imediat.

Se pun intr-un bol rosiile, maslinele, cilantro, semintele de pin, condimentele prajite, sare si piper dupa gust si se toarna deasupra uleiul de masline. Se mesteca bine ca totul sa fie acoperit in dressing, apoi se adauga branza feta si se mai mesteca putin, astfel ca feta sa ramana aproximativ intreaga.

Cu siguranta o veti savura cu placere!




PS: Mai este o a treia categorie de retete care nu imi plac indeajuns sa ajunga pe blog :)

August 05, 2011

Tacos cu pui/ Chicken tacos


Daca atunci cand vrei sa faci mancare greceasca intrebi grecii (sau pe Jamie), cu siguranta atunci cand vrei sa faci mancare mexicana intrebi mexicanii. Asta am facut si eu cand m-am hotarat sa fac Tacos cu pui pentru provocarea lunii august la Dulce Romanie, unde Gaby ne provoaca sa gatim cu pui si/sau cu prune. M-am gandit sa fac ceva inedit cu puiul, si l-am facut tacos. Unul din colegii de la servici mi-a dat idei cum sa marinez puiul, altul mi-a spus cum sa fac Salsa verde. Puiul a iesit foarte suculent si fraged, salsa verde este buna de mancat si simpla cu chipsuri de tortilla, iar cea cu porumb si fasole neagra este excelenta!

Taco este compus din carne (pui), salsa (care poate fi orice sos, inclusiv Pico de gallo), smantana, si optional avocado sau salata verde tocata.
Eu am facut o Salsa cu porumb si fasole neagra inspirata de reteta lui Anne Burell. Daca vreti sa folositi Pico de gallo puteti gasi reteta aici, sau puteti incerca o Salsa cu mango, reteta pe care am folosit-o la Tacos cu peste (yum!)


In ambele salsa am folosit tomatillo, care este inrudita cu rosia si creste invelita intr-o foita. Este foarte asemanatoare cu o gogonea, dar nu sunt sigura ca ar putea fi inlocuita cu gogonele (este posibil insa nu am incercat). Despre ardeiul poblano pe care l-am folosit in salsa verde puteti afla mai multe aici, si il puteti inlocui cu doi ardei jalapeno, carora le puteti scoate vinele si semintele daca nu va place mult iute.

Pentru tacos aveti nevoie:

tortillas (incalzite putin inainte de servire)
1 piept de pui marinat si copt ca mai jos
salsa (de oricare doriti)
smantana
avocado
salata verde tocata


Marinata pentru pui:

1 piept de pui taiat felii lungi groase de aprox 1 cm
3-4 linguri ulei de masline
coaja rasa de la 1/2 lamaie verde (lime)
zeama de la 1/2 lamaie verde (lime)
1 lingurita sare (Kosher sau sare de mare)
piper dupa gust
1/2 lingurita chimen macinat
1/2 ceapa mica feliata
2 catei de usturoi feliati
1 mana de cilantro (frunze de coriandru) tocat

Se amesteca totul astfel incat bucatile de pui sa fie bine acoperite. Se acopera si se dau la frigider o ora pana la 3 ore. Se prajesc pe gratarul incins la foc mediu cam 4-5 minute pe fiecare parte. Nu le lasati prea mult pentru ca se vor usca.


Salsa cu porumb si fasole neagra

3 bucati de porumb proaspete
1 conserva de 14 oz (400 gr) porumb negru, scursa si clatita
3 tomatillo fara foita, spalate
3-4 fire de ceapa verde, tocate
1 ardei jalapeno, tocat, fara vine si seminte
2 catei de usturoi tocati foarte marunt sau dati pe razatoare (eu am uitat sa pun si tot a fost foarte buna)
o mana buna de cilantro (frunze de coriandru) tocat
2-3 linguri ulei (eu am folosit canola, dar ulei de floarea soarelui este bun)
zeama de la 1/2 lamaie verde (lime)
sare dupa gust, putin piper


Porumbul se curata si se coace impreuna cu tomatillo pe gratar la foc mediu pana cand se rumenesc pe toate partile. Tomatillo se toaca bucati de aprox 1 cm. Porumbul se rupe jumatati, se pune cu partea rupta vertical pe tocator, si cu un cutit se curata bine boabele. Se amesteca cu restul ingredientelor si se potriveste de sare si piper.


Salsa verde (care inseamna exact asta: sos verde:))

5 tomatillos
1 ardei poblano
2 catei de usturoi
1/2 ceapa mica (am vrut sa o coc putin pe gratar dar am uitat, uh!)
zeama de la 1/2 lamaie verde (lime)
o mana buna de cilantro (frunze de coriandru)
3-4 linguri ulei de masline
sare si piper dupa gust

Tomatillo si ardeiul poblano se coc pe gratar la foc mediu pana cand sunt rumenite pe toate partile. Se lasa sa se raceasca putin, tomatillo se taie bucati mari, iar ardeiul se curata de coaja si seminte si se rupe bucati. Se pun toate ingredientele in blender si se fac piure. Se potrivesc de sare si piper.

Pentru a asambla tacos, se pune pui de-a lungul unei tortilla, apoi salsa si restul de condimente. Se ruleaza si se savureaza :)
Pofta buna!


Midii cu paste si broccoli/ Mussels with pasta and broccoli


Ce faci cand vii de la servici si esti in pana de idei pentru cina? Si mai ales cand vrei o cina usoara si fara carne. In cazul meu, am renuntat sa ma gandesc si am vrut sa ma relaxez putin la televizor, unde am gasit-o pe Giada de Laurentiis gatind aceste paste cu midii. Nu mai gatisem niciodata midii, dar m-am gandit de multe ori sa gatesc, chiar am retinut toate sfaturile pe care le mai auzisem. Midiile deja deschise nu sunt bune, daca nu se deschid in timpul fierberii, iara nu sunt bune si trebuie aruncate, si midiile puse intr-un vas cu apa rece si putina faina elimina retinerile din interior. Nu uitati ca midiile sunt vii, si trebuie tinute in frigider sau pe gheata pana cand sunt gatite.
Am dat o fuga la magazin si am luat midii si a rezultat o cina rapida, delicioasa dupa care te lingi pe degete. Aveti nevoie numai de pofta si niste vase mari :) Din cauza ca a fost seara, pozele au iesit cum au iesit :)

Ingrediente:

aprox 500 gr (1 pound) midii
aprox 500 gr (1 pound) paste scurte, optional in forma de scoica
1 capatana de broccoli, taiata buchetele mici
60 ml (1/4 cup) ulei de masline
3 catei de usturoi tocati
1 praf de ardei iute uscat
1/2 lingurita sare (Kosher sau de mare) + 1 lingura sare + sare dupa gust
piper proaspat macinat
1 cana de vin
1 mana buna de patrunjel tocat

Se pune o oala mare cu apa la fiert.

Midiile se pun in apa rece cu 1 lingura de faina si se lasa 5-10 minute sa isi lase reziduurile, apoi se spala si freaca bine exteriorul (cu un burete de sarma daca aveti). Daca aveti midii desfacute, aruncati-le (cele desfacute 1-2 mm sunt ok).

Cand apa clocoteste, se adauga 1 lingura de sare, apoi pastele, si se fierb 8 minute. Cand mai sunt 2 minute de fiert se adauga peste paste si broccoli.

Intre timp se incinge intr-o tigaie mare uleiul, apoi se adauga usturoiul si ardeiul uscat si se calesc 1-2 minute, fara sa se arda. Se adauga 1/2 lingurita de sare, piper si midiile, si se stinge cu vinul. Se acopera cu capacul si se lasa aprox 5 minute sa se desfaca midiile. Cele care nu s-au desfacut, se arunca. Se scurg pastele, retinand o cescuta din apa in care au fiert. Se adauga pastele si broccoli peste midii si se mesteca, adaugand din apa retinuta in cazul in care sunt prea uscate. Se presara cu putina sare (dupa gust) si cu patrunjelul tocat.


Se servesc cu multa pofta :)

August 03, 2011

Salata greceasca a la Jamie/ Greek salad a la Jamie


Acum cateva luni... show-ul lui Jamie Oliver in Atena... salata greceasca si souvlaki... nu va puteti imagina cum imi ploua in gura :) Souvlaki am facut deja, si am asteptat sa vina sezonul rosiilor pentru o salata greceasca pe cinste. Am vrut sa o fac "ca la carte" sau "ca la Atena" si saptamana trecuta nu am avut marar, apoi am luat marar si ardei si am terminat castravetele, asa, ca Pacala :) Dar azi a fost ziua ei, a salatei grecesti!
In America salatele grecesti au salata verde(!) cateva rosii fara gust, castravete, feta si dressing gata facut. Nu zic ca nu e buna, pentru ca o mananc cel putin odata pe saptamana, dar cea pe care am facut-o azi o simt originala, asemanatoare cu Salata romaneasca de rosii, cu adaosul sarat de masline si aromat de menta si oregano. Imi pare rau ca degustatorul meu de mancaruri grecesti (Ligia) nu a fost aici sa imi spuna "Miha, this tastes like in Greece!" :)

Deci: tocati 1-2 rosii mari, in diverse marimi, bucati si/sau rotund, o mana de rosii cireasa, feliati subtire un castravete, jumatate de ceapa si jumatate de ardei verde. Se toaca deasupra o mana de marar si cateva frunze de menta, se drege cu sare, piper si cativa stropi de otet rosu. Se "drege" cu masline si o bucata zdravana de feta, se presara cu oregano uscat si se toarna usor ulei de masline peste tot.


Pofta buna!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails