Showing posts with label Porc/ Pork. Show all posts
Showing posts with label Porc/ Pork. Show all posts

February 25, 2012

Supa de ardei neumpluti/ Unstuffed Pepper Soup


(Please scroll down for recipe in English)

Este sfarsit de februarie, dupa o iarna destul de blanda in Chicago. Chiar cea mai "cuminte" iarna din care am vazut eu aici. S-a anuntat ieri o furtuna mare de zapada, agitatie la stiri si pregatiri de ce e mai rau, dar raul se pare ca a trecut pe langa. A nins si a plouat, a fost frig, dar nu exagerat. Chiar daca nu e primavara inca, eu totusi cred ca iarna nu mai are putere asa mare si deja astept zilele insorite si ma pregatesc de sandale.

Pe vreme din asta este buna o supa consistenta, ca cea de ardei umpluti. Sau neumpluti :) A fost o noutate cand am mancat-o pentru prima data la restaurant cu ceva ani in urma, dar m-a "vrajit" ca o dragoste de lunga durata (ce poetica am devenit!). Daca va plac ardeii umpluti (si cui nu ii plac?!) cu siguranta va va placea si supa de ardei. Usor de facut, consistenta si se pastreaza bine la frigider. Mie imi place sa o dreg cu sos iute.


Ingrediente:


1 lb (450 gr) carne tocata de porc sau vita
2 linguri ulei
1 ceapa mare tocata
2 morcovi tocati
2 tulpini de telina tocate
2 ardei mari (unul rosu si unul verde) taiati feliute
1 lingurita oregano uscat (se poate substitui cu cimbru)
1/2 lingurita boia
2 cani rosii intregi conservate, cu sos
1/4 cup (50 gr) orez
sare si piper dupa gust
8 cups (2 l) apa sau supa de vita


Se incinge uleiul intr-o oala, si se caleste ceapa, adaugandu-se morcovul si telina. Cand legumele sunt patrunse, se adauga oregano si boiaua, apoi carnea, mestecandu-se cu o lingura. Se calesc cateva minute. Se adauga apa sau supa de vita, ardeiul tocat, aproximativ 1 lingurita de sare si piper dupa gust. Cand incepe sa clocoteasca, se adauga rosiile (rupte bucatele cu mana in prealabil). Se lasa sa fiarba 15 minute, apoi se adauga orezul si se mai lasa inca 15 minute, cand orezul si ardeii sunt fierti. Se potriveste de sare si piper si se opreste focul.
Se serveste dupa preferinta, cu smantana si/ sau sos iute.


Ingredients:

1 lb ground beef or pork
2 tbsp oil (sunflower, vegetable or canola)
1 large onion, chopped
2 carrots, chopped
2 celery sticks, chopped
2 large bell peppers, one red and one green, julienned
1 tsp dried oregano
½ tsp sweet paprika
2 cups canned whole or chopped tomatoes
¼ cup rice, uncooked
Salt and pepper after taste
8 cups water or beef stock

Heat the oil in a large pot and sauté the onion until translucent. Add the carrots and celery. When the vegetables are softened, add the oregano and paprika, then the meat, breaking it with a wooden spoon. Add the water or beef stock, the peppers and about a teaspoon of salt and some black pepper. Bring to a boil, and then add the tomatoes (if using whole tomatoes, break it with your hands). Let boil for about 15 minutes, add the rice and let boil for another 15 minutes, when the rice and peppers are done. Check for salt and pepper and adjust to taste.
Serve with little sour cream and/or hot sauce.

Enjoy!

July 28, 2011

Rosii umplute in stil grecesc/ Greek stuffed tomatoes


Va povestesc azi o alta reteta cu rosii, pentru ca sunt in plin sezon, buna pentru o zi ploioasa de vara, cand puteti sa tineti cuptorul aprins. Este o reteta traditionala greceasca, pe care am mai incercat-o mai demult fara carne, dupa cum mi-a spus prietena mea Yiota. De aceasta data indicatii mi-a dat soacra unei bune prietene: cu menta si patrunjel, fara oregano. Ce nu mi-au spus ele a fost sa acopar tava cand o bag la cuptor, ceea ce mi-am dat seama pe parcurs.
Reteta este cu rosii, dar am folosit si un ardei si un dovlecel pe care i-am gasit prin frigider. Diferenta intre reteta greceasca si cea romaneasca de Ardei umpluti ar fi ca ardeii romanesti fierb in sos, iar cei grecesti fierb cu putina apa, avand foarte putin sos.
Sa va mai spun cat de bun a fost? :)

Ingrediente:

aprox 5-6 rosii potrivite
1 ardei gras
1 dovlecel (atat a avut loc in cratita mea, si mi-a ramas putina umplutura)
3 linguri ulei de masline + 3 linguri ulei de masline pentru stropit deasupra
1 ceapa mare tocata
2 catei de usturoi tocati
250-300 gr carne tocata (porc sau vita)
1/2 cana (cup) orez (eu am folosit basmati)
1 mana de frunze de menta proaspete
1 mana de patrunjel proaspat
sare si piper dupa gust
1-2 cartofi

Se taie capacul rosiilor si se scobesc usor cu o lingurita, rezervand miezul. Dovlecelul se taie pe jumatate, scobindu-se si el inauntru, rezervand miezul impreuna cu rosiile. Ardeiului i se taie capacul si se curata de seminte.
Miezul rosiilor si al dovlecelului se toaca marunt sau se dau prin blender pana cand se face piure.

Se incinge cuptorul la mare: 230 grade Celsius (450 Fahrenheit).

Se incing 3 linguri ulei de masline intr-o tigaie si se caleste ceapa pana cand devine translucida, apoi se adauga usturoiul si se caleste si el 1 minut. Se adauga carnea tocata, apoi orezul si sosul de rosii de mai sus. Se potriveste cu sare si piper si se da intr-un mic clocot, cat sa scada lichidul foarte putin. Se adauga menta tocata si patrunjelul tocat. Se gusta si se asezoneaza bine cu sare si piper proaspat macinat. Se poate toca putin cartof si adaugat in amestec.

Se umplu legumele cu amestecul de carne si se aseaza in tava, aranjand bucati de cartof printre locurile goale. Se adauga putina apa in tava (1/2 cana). Mie mi-a ramas putina umplutura pe care am amestecat-o cu apa si am pus-o peste legume. Se acopera tava cu capac sau cu folie de aluminiu si se baga in cuptorul incins pentru 45-50 de minute. La jumatatea timpului, descoperiti tava si stropiti cu 3 linguri ulei de masline.

Se serveste calda, langa o bucata de feta si masline.

Kali Orexi! :)

May 15, 2011

Souvlaki a la Jamie Oliver



Cand am vazut acum cateva luni emisiunea lui Jamie Oliver in Atena, am stiut ca trebuie sa fac aceste souvlaki imediat ce vine vremea gratarului. Atat de simple si atat de delicioase, ca de fapt toata mancarea mediteraneeana, si mai ales in prezentarea lui Jamie Oliver, care nu se "complica" foarte tare. Mancare simpla in care importante sunt ingredientele proaspete si modul de preparare. La fel ca o salata greceasca, simpla, dar la care salivam la televizor. Pentru salata insa ma pastrez pentru rosiile in sezon :)

Souvlaki (sau shish-kebab in America) sunt bucatele de carne trase pe un bat si coapte pe gratar. Sunt servite cu tzatziki si lipii (pita bread). Varianta lui Jamie contine si o salata simpa de ardei copti cu marar.

Prin marinare, carnea isi pastreaza aroma si fragezimea, si nu se usuca foarte tare la copt (binenteles ca nu trebuie nici "uitata" pe gratar). Am norocul sa am un magazin grecesc foarte aproape de casa, unde am gasit oregano si otet grecesc, dar nu am gasit menta uscata, asa ca am inlocuit-o cu menta proaspata.

Eu am folosit bete (skewers) din metal, care au fost mai lungi, si mi-au iesit 4 bucati. Puteti folosi bete din lemn (daca sunt mai mici vor iesi mai multe bucati), si asigurati-va ca le inmuiati in apa cel putin 30 de minute inainte, pentru a nu se arde pe gratar.

In acelasi bol am marinat si 2 bucatele de coaste de porc (care au fost atasate de carne) pe care le-am pus pe gratar putin mai mult timp decat souvlaki-urile, si au fost extraordinar de gustoase si fragede.



Ingrediente:

500-700 gr muschi de porc taiat in bucatele de 2-3 cm
1 lingura de menta proaspata tocata
1 lingurita oregano uscat
2 catei de usturoi dati pe razatoarea mica
100 ml ulei de masline (1/3 cup plus)
zeama de la 1 lamaie
1 lingura de otet rosu
un lingurita sare (Kosher sau sare de mare)
piper proaspat macinat dupa gust

Se amesteca toate ingredientele, se mesteca bine si se acopera cu o folie de plastic. Se lasa la marinat in frigider cel putin 30 de minute, mai mult timp este si mai bine.

Se pune carnea pe bete si se prajeste pe gratar pe foc mediu-mare pentru 8-10 minute, intorcandu-se pe toate partile pana cand se rumeneste. Nu o prajiti prea mult pentru ca se va usca (in pozele mele arata putin uscata, dar din cauza ca incepuse sa se raceasca pana am aranjat eu totul pentru poze).

Se serveste pe lipii cu ardei copti si tzatziki.


Salata de ardei copti

2 ardei grasi rosii se coc pe gratar pana se rumenesc pe toate partile (foc mediu). Se lasa sa se raceasca putin, se curata de coaja si seminte (nu se spala!) si se rup fasii. Se amesteca cu sare si piper dupa gust, 2-3 linguri de ulei de masline, otet rosu dupa gust si mult marar tocat.

Pofta buna!

February 20, 2011

Cotlete de porc cu salvie si varza/ Pork chops with sage and cabbage


O reteta diferita de cea precedenta, dar folosind aceeasi tehnica si aceeasi tigaie de tuci :) Am facut-o la inceputul iernii cand mai aveam salvie proaspata din ghiveci, iar reteta este adaptata dupa o reteta a lui Ellie Krieger.

Ingrediente (2 portii):

2 cotlete de porc
2 linguri de ulei de masline
3 catei de usturoi tocat marunt
2 linguri de salvie proaspata tocata (poate fi inlocuita cu salvie uscata)
1/4 lingurita sare si piper proaspat macinat

Pentru salata calda:

2 linguri ulei de masline
1 ceapa mica tocata
1/2 mar feliat subtire
1 morcov tocat felii subtiri
1 lingura de salvie
1/2 varza tocata
1/2 cana supa de pui sau apa
sare si piper dupa gust

Se amesteca usturoiul, salvia, sarea si piperul si se freaca cu acest amestec cotletele de porc. Se lasa sa stea 10 minute.

Se incinge cuptorul la mediu: 180 grade Celsius (350 Fahrenheit).

Se incing 2 linguri de ulei in tigaie si se prajesc cotletele 2-3 minute pe fiecare parte pana se rumenesc. Se scot si se dau deoparte. Se sterge tigaia cu un servetel (nu este nevoie sa se spele). Se incinge tigaia din nou cu 2 linguri de ulei si se caleste ceapa, pana cand se inmoaie putin. Se adauga morcovul, marul, varza, salvia si supa de pui, pana cand varza este patrunsa putin. Se condimenteaza cu sare si piper dupa gust. Se aseaza cotletele peste varza si se baga in cuptorul incins pentru 25-30 minute.

Pofta buna!

January 07, 2011

Cum sa faci sarmale bune departe de varza din putina si porcul din cotet/ Romanian stuffed cabbage



Probabil ati mancat deja sarmalele de sarbatori, si eu m-am gasit sa va dau reteta. Cred ca va ganditi: "oricine stie sa faca sarmale", si aveti dreptate. Dar m-am gandit sa ii ajut pe cei de departe care nu au tot ce le trebuie pentru sarmale.

Sarmale fac mai toate popoarele din sud-estul Europei, dar ceea ce le face pe cele romanesti sa fie romanesti este varza murata. Secretul sta in carnea grasa (stiu, stiu, dieta, dar nu le mancam in fiecare zi), iar daca le lasi pe a doua zi sunt si mai bune.

Cand m-am gasit singura in bucatarie de sarbatori acum cativa ani, departe de mama, fara varza murata, a fost o provocare pe care cred ca am rezolvat-o in timp. Exista binenteles in magazine varza murata tocata (sauercraut). In stare proaspata nu isi aduce nici pe departe cu varza murata intreaga pe care o aducea mama din putina, ii curata frunzele exterioare si apoi o toca pentru o garnitura la carnatii prajiti. Dar sauercrautul asta s-a dovedit bun la gatit, dand sarmalelor gustul de varza acra de care aveam nevoie. Varza pentru invelit a fost proaspata si oparita, asta fiind o a alta provocare, pentru ca varza obisnuita are frunzele foarte groase si tari, si este foarte greu la invelit. Atunci am ales varianta a doua, varza creata, care s-a dovedit perfecta pentru ce aveam eu nevoie.

Si m-am apucat de treaba. Sarmalele au iesit gustoase, numai ca umplutura se strangea intr-un manunchi tare, in special cand le reincalzeam. Tot mama e salvarea: nu au de ajuns grasime. Am incercat sa calesc ceapa in unt, ulei, dar tot nu am reusit, pana cand am luat de la magazin soldul de porc cu grasime cu tot (pork butt) si l-am rugat pe macelar sa o toace mare (chili ground). Pentru mai multa grasime am adaugat printre sarmale bucatele de slanina sarata (salt pork).

Am avut de data asta si niste ardei romanesti uscati, din cei care se insira pe ata, adusi din Romania de la mama de socrul meu. Au trecut cu greu prin vama (carnatii si soriciul au ajuns la gunoi), probabil vamesii americani nu au avut nici cea mai mica idee ce sunt :) Mama obisnuieste sa umple ardeii astia uscati cu umplutura de sarmale si sa ii adauge in oala cu sarmale. Le dau sarmalelor un gust bun bun, o nebunie! Cum la mine au ajuns cam rupti, am pus cateva bucatele in oala. Daca nu aveti, e ok, iasa si fara ardei, dar daca mergeti in Romania, merita sa transpirati putin la vama pentru ei :)



Ingrediente:

1 varza creata mai mare (sau 2 mici)
700 gr - 1 kg carne tocata de porc cu grasime (pork butt)
cateva bucatele de grasime (salt pork)
1 ceapa mare
1/2 cana orez nefiert
1 ou
1 lingurita oregano uscat + cateva crengute de oregano (crengutele sunt optional)
1/2 lingurita boia
1 lingurita rasa de sare si piper proaspat macinat
1 pachet de varza acra (sauercraut)
1 lingurita + 2 linguri pasta de rosii
2 foi de dafin
sare si piper dupa gust

Intr-o oala mare se pune varza si se acopera cu apa. Se pune la fiert (daca varza pluteste, se intoarce cu cotorul in jos). Cand incepe sa se inmoaie, se tine cu o furculita si cu cutitul se taie frunzele de langa cotor, pe masura ce se inmoaie si se scot afara. Operatiunea se poate face si cu cateva zile inainte, iar varza oparita se poate pastra in frigider sau in congelator pe o perioada mai mare.



Se amesteca carnea cu oul, ceapa, orezul, lingurita rasa de sare, piper dupa gust, boiaua, lingurita de oregano si lingurita de pasta de rosii.

Intr-o cratita sau oala cu fundul gros se face un "pat" din varza acra si crengute de oregano.


Se invelesc sarmalele: intr-o foaie de varza (sau jumatate, in cazul in care este mai mare) se pune la un capat aproximativ 2 linguri de amestec de carne, se indoaie capatul, apoi marginile, si se ruleaza sarmaua strans.


 Se aseaza in oala cu capatul liber in jos. La fel se procedeaza cu restul, si se aseaza una langa alta, pana cand se umple un strat.


Se pune peste primul strat de sarmale pasta de rosii (sau rosii tocate din conserva, caz in care nu vor iesi foarte colorate), foile de dafin, bucatele de grasime si un alt strat de varza acra.


Apoi se continua cu al doilea strat de sarmale, pana cand se termina umplutura. Se acopera sarmalele cu o farfurie intoarsa si se umplu cu apa sa le acopere.



Se pun la foc mediu 2-3 ore, adaugandu-se apa cand scade, si adaugandu-se sare si piper dupa gust (sau se pot baga la cuptor dupa ce au fiert vreo 2 ore). La fel se pot potrivi si de acre, mai adaugandu-se zeama din punga cu varza acra daca va plac mai acre.



Se servesc cu mamaliga si smantana. Si un ardei iute. Si sunt si mai bune a doua zi!



 Sa va fie de bine!

May 25, 2010

Ciorba de porc cu varza



Am facut rost (nu pot sa spun cum ;)) de niste leustean, si cum nu mai vazusem demult, a trebuit sa il folosesc la ceva. Tot ceva romanesc, nu? Cea mai potrivita mi s-a parut ciorba cu varza, reteta de la mama, care a devenit una din favoritele sotului meu.

Ingrediente:
1 ceapa mai mare
1/2 varza taiata mare (proaspata sau murata)
1 morcov
1 tulpina de telina (eu nu am avut, dar daca aveti e foarte buna)
5-6 linguri rosii tocate (proaspete sau din conserva)
1 cana zeama de varza acra (in cazul in care folositi varza proaspata)
5-6 bucati de porc cu os
1 foaie de dafin
1 mana de taietei (optional)
verdeata: leustean, patrunjel, marar
2 linguri ulei



Intr-o oala mai mare se incinge uleiul si se caleste ceapa tocata pana cand se inmoaie putin, se adauga morcovul tocat si telina, varza si 2 cani de apa. Se potiveste de sare si piper, cand incepe sa fiarba, se adauga foaia de dafin, carnea,

si se mai pune apa sa se acopere bine carnea. Se lasa sa fiarba la foc mic aprox 1 ora, adunandu-se spuma formata. Pe la jumatatea timpului se adauga zeama de varza. Se adauga rosiile si se mai lasa sa mai fiarba inca 15-20 minute pana cand carnea este bine fiarta si se desface de pe os. Intre timp se mai potriveste de sare si se mai adauga apa daca este nevoie. Se pun taieteii daca se folosesc, si se lasa 5-10 minute sa fiarba si taieteii, se pune verdeata si se stinge focul.




Se serveste cu smantana sau iaurt gros si un ardei iute, ca nu strica.
Pofta buna!

April 19, 2010

Porc milanez cu sos cu lamaie si capere


Aceasta reteta este luata din show-ul Giadei de Laurentiis. A aratat foarte bine la tv si am zis sa o incerc.

Ingrediente
Pentru sos:
2/3 cupa mascarpone
3 linguri maioneza
1/4 cupa lapte
1/4 cupa capere
coaja de la o lamaie, rasa
1 lingura de patrunjel tocat
sare si piper, dupa gust

Branza mascarpone se amesteca cu maioneza, apoi se adauga laptele, cate putin pana se incorporeaza. Se adauga restul ingredientelor.



Pentru porc:
6-8 bucati de muschi de porc
1/4 cana faina amestecata cu 1/2 lingurita de sare si 1/2 lingurita de piper
2 oua, batute
1 cana de pesmet, amestecat cu ierburi italiene uscate: cimbru, thyme, marjoram, rozmarin, salvie(sage), busuioc
1/2 cana ulei pentru prajit, eu am folosit de floarea soarelui

Muschiul de porc se da cu sare si piper. Faina, ouale si pesmetul se pun in 3 castronele separate. Uleiul se incinge. Se trec bucatile de porc prin faina, se scutura, se dau prin ou, apoi prin pesmet, si se prajesc in ulei, 5 minute pe fiecare parte, pana se rumenesc.


Se servesc cu sos. Mie mi s-a parut ca porcul nu a fost prajit bine pe langa os, asa ca l-am pus intr-o tava si l-am acoperit cu folie de aluminiu, si l-am tinut inca 10-15 minute in cuptorul incins. Nu a mai fost asa crocant, dar am fost sigura ca a fost facut bine. Nu am vrut sa il tin prea mult in tigaie, pentru ca daca se prajeste prea mult se intareste.
Sosul a fost ok, mascarpone nu are prea multa savoare, cred ca data viitoare o sa il inlocuiesc cu iaurt gros sau smantana.

Ca garnitura, salata de varza ca la mama acasa, cu putin marar si dreasa cu sare, piper, putin zahar, ulei si otet.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails