April 28, 2013

Ciuperci marinate/ Marinated Mushrooms

 
 
Imi amintesc cand am mancat prima data ciuperci. Aveam probabil in jur de 6 ani si eram cu niste rude la bostan. Noi oltenii spunem bostan la plantatia de lubenite :)) Alta denumire specific olteneasca. Lubenite sau pepeni verzi.

Nu imi amintesc clar totul, dar imi amintesc sigur gustul ciupercilor proaspat culese si prajite pe gratar... Reteta de azi nu are ciuperci pe gratar, dar este la fel de buna pentru iubitorii de ciuperci.
Luata de pe blogul Explorei Cuisine, am facut-o de cateva ori, cu diferite feluri de ciuperci, iar acum o si postez, ca raspuns la provocarea Magdei de la Cat's Kitchen, gazda lunii aprilie la Dulce Romanie.
Magda, tarta rustica nu a venit inca, dar macar cu ciupercile sunt prezenta :)

Ingrediente:

500-700 gr ciuperci*
1 ceapa mica sau shallot, tocata
3 catei de usturoi, tocati marunt sau dati pe razatoare
1/2 cup (120 ml) ulei de masline extra virgin
70 ml otet alb
1/2 lingurita sare
piper proaspat macinat
1 lingurita oregano uscat

*Am folosit de aceasta data ciuperci champignon, dar puteti folosi orice fel de ciuperci, si cu cat sunt mai variate, cu atat au mai multa aroma. Daca folositi ciuperci mai delicate, ca de exemplu shiitake, sariti peste partea cu oparitul.

Spalati foarte usor ciupercile sau stergeti-le cu un servet umed, apoi taiati-le in jumatati sau felii. Puneti o oala cu apa la fiert si adaugati putina sare. Cand apa fierbe, adaugati ciupercile si lasati-le 3-5 minute. Scoateti-le si scurgeti-le bine.

Intr-un vas amestecati ceapa, usturoiul, uleiul, otetul, sarea, piperul si oregano. Adaugati ciupercile si mestecati usor. Lasati la frigider cel putin 24 de ore. Se pastreaza in frigider cel putin 2-3 saptamani, in cazul in care va mai ramane ceva.

Nota: este posibil ca in frigider uleiul de masline sa se solidifieze, nu este nici o problema: lasati-le 20 de minute la temperature camerei inainte de servire.

Pofta buna!

April 16, 2013

Coaja confiata de portocala/ Candied Orange Peel



Cam de multicel nu v-am mai "povestit" o reteta, dar coaja asta de portocala merita mentionata. Am facut-o initial sa imbogatesc gustul de portocala al unor cupcakes, si am refacut-o inca de doua ori de atunci, i-am aflat si un mic secret si acum vreau sa vi-l spun si voua. Este incredibil cata aroma se poate pastra in aceste "bomboane", mai naturale si, as putea spune, mai sanatoase decat cele cumparate. Sunt convinsa ca se vor topi dupa ele copiii. Si mai sunt si usor de facut.


Ingrediente (adaptata dupa David Lebovitz):

coaja de la 4 portocale
2 cups (500 ml) apa
1 cup (200 gr) zahar
1 lingura sirop de porumb light*
un praf de sare
zahar pentru garnisit

Echipament special: termometru de bomboane (optional)

*Siropul de porumb (light corn syrup) este optional, in prima varianta am confiat coaja de portocala fara el. Siropul de porumb, care contine glucoza, impiedica zaharisirea, si, desi nu am incercat, il puteti substitui cu miere in aceeasi cantitate.

Taiati coaja de portocala in felii subtiri, cat de lungi sau scurte doriti. Curatati cu cutitul partea alba, astfel incat sa va ramana numai partea portocalie.
Puneti coaja de portocala intr-o craticioara si adaugati apa cat sa o acopere bine. Dati la fiert si lasati sa fiarba pe foc mic 15-20 minute din momentul in care incepe sa fiarba. Scurgeti coaja intr-o sita si clatiti-o putin in apa rece.

Intr-o cratita mai mult inalta decat larga, combinati cele 2 cups de apa cu zaharul, siropul de porumb (daca folositi) si sarea. Puneti cratita pe foc pana cand se topeste zaharul, iar cand incepe sa fiarba, adaugati coaja de portocala. Lasati sa fiarba pe foc mic-mediu cel putin 25 de minute, pana cand siropul este foarte redus, iar daca aveti termometru, temperatura ar trebui sa ajunga la 110 grade Celsius (230 F). Opriti focul si lasati sa se raceasca in sirop.

Acum aveti doua optiuni: le puteti servi ca atare, din sirop, cu inghetata sau peste prajituri, sau le scurgeti de sirop, le intindeti pe o bucata de hartie de pergament si le lasati sa se usuce cel putin o ora, sau chiar peste noapte.
Puneti zahar intr-un bol si dati cojile de portocala prin zahar, desprinzandu-le cu degetele unele de altele. Scuturati-le usor de zahar si transferati-le intr-un vas cu capac. Se pastreaza la temperature camerei cel putin 2 saptamani.

Enjoy!

Iata si cupcakes-urile cu portocala si afine




Iar ca sa imi motivez cumva lipsa, iata si cu ce m-am mai ocupat in ultima vreme. Puteti vedea toate torturile mele aici, sau ma puteti urma pe facebook pe pagina mea Dulcerella.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails