November 19, 2013

Prajiturele de ciocolata taiate in forme/ Chocolate Cut-out Cookies





A venit noiembrie, s-a schimbat ora, este destul de frig, si e cam greu de acomodat cu intunericul de la ora 5... dar ce ma motiveaza este sarbatoarea Craciunului, care este numai la 6 saptamani departare. Si nu pentru cadouri, ci pentru decoratii, luminite, muzica, ciocolata calda, prajiturele, cozonac si, cel mai nou in plan, un salam de biscuiti. Am decis ce culoare si stil va fi bradul (shabby chic, mai mult chic decat shabby) si am facut lista dulciurilor. Probabil ca prajiturelele astea nu vor fi pe lista de facut, dar le-am facut deja de doua ori anul asta si pot sa va spun ca sunt perfecte. Perfecte ca gust, isi pastreaza foarte bine forma la copt si, daca aveti copii, sunt sigura ca le va placea sa va ajute la decorat.
In fotografie sunt prajiturelele pe care le-am facut in forme pentru petrecerea Baby Shower a prietenei mele. Reteta prajiturelelor simple cu zahar o puteti gasi aici, si in acelasi post este si reteta de glazura regala pentru decorat.


Ingrediente:
~aprox 25 bucati~
~adaptata dupa Sweetapolita~
 
 
2 cups (250 gr) faina
45 gr cacao
1/4 lingurita sare
1 1/3 sticks (150 gr) unt la temperatura camerei
3/4 cup (133 gr) zahar
1/3 cup (75 gr) zahar brun
1 ou rece
1/2 lingurita extract de vanilie

Echipament special: hartie de pergament, taietoare dupa preferinta.
Pregatiti o tava mare tapetata cu hartie de pergament.

Cerneti impreuna faina, cacaua si sarea. Dati deoparte.
Bateti untul impreuna cu cele doua feluri de zahar cateva minute, pana cand devin cremoase. Adaugati oul si bateti bine sa se incorporeze. Adaugati amestecul de faina si amestecati cu spatula pana cand se incorporeaza, apoi vanilia, si incorporati-o, fara sa bateti prea mult.

Formati aluatul intr-un disc, inveliti-l in folie de plastic si dati-l la frigider pentru cel putin 45 de minute. Cand aluatul este rece, puneti-l intre doua foi de hartie de pergament si intindeti-l pana cand are grosimea de 1/2 cm, avand grija ca grosimea aluatului sa fie uniforma.

Nota: este important sa taiati aluatul rece, si veti avea nevoie de ceva "muschi" sa il intindeti. Ganditi-va ca va faceti brate frumoase in tot timpul ;) Daca in timpul intinderii aluatul s-a incalzit, puneti-l in frigider 15 minute, intre hartiile de pergament.

Taiati forme de aluat si asezati-le in tava, avand grija sa aranjati taietorul astfel incat sa scoateti cat mai multe prajiturele, sa nu fie nevoie sa re-intindeti aluatul de multe ori. Formati aluatul ramas din nou in disc si raciti-l putin inainte sa il intindeti si sa taiati restul de prajiturele.

Puneti tava cu prajiturele in congelator 15 minute inainte de coacere. Incingeti cuptorul la 165 grade Celsius (325F). Coaceti prajiturelele in cuptorul incins pentru 16 minute. Lasati sa se raceasca usor inainte sa le scoateti din tava.

Decorati dupa preferinta. Prajiturelele se pot pastra la temperatura camerei pana la 2 saptamani.

Pofta buna!

PS. Imi pare rau ca nu am avut timp sa decorez si fotografiez prajiturelele cand le-am facut in forme de Turnul Eiffel... Oh-la-la!

 
 
 
 Asa a aratat masa cu deserturi pentru petrecerea de care va povesteam. More oh-la-la baby girl! :)

November 18, 2013

Orez cu lapte in stil indian cu cardamom si fistic/ Indian Rice Pudding, with Cardamom and Pistachios


Am fost placut surprinsa sa gasesc mesaje la ultimul meu post, Tortul de morcovi, si sa vad ca inca mai pot, chiar mai rar, sa ispir cu retetele mele. Asa ca, iata inca o reteta.

Imi amintesc acum multi ani cand a trebuit sa mananc fara sare cam o luna din cauza unor medicamente pe care a trebuit sa le iau, si orezul cu lapte a fost parte din meniul principal: faceam cate o oala mare si o mancam singura :) Se pare ca orezul cu lapte face parte din cultura multor popoare, este destul de popular in State, este foarte popular la greci, condimentat cu scortisoara, si va impartasesc un secret pe care mi l-a spus un grec batran, care facea orez cu lapte destul de bun: a zis ca atunci cand orezul este gata, pune niste albus de ou crud si il amesteca bine, ceea ce face orezul cremos si il pastreaza cremos. Gata, am divulgat secretul, este neincercat de mine, dar daca il incercati, spuneti-mi va rog cum a iesit.

Reteta de azi este destul de simpla, dar plina de arome! Este adaptata dupa reteta lui Aarti Sequeira, cardamomul ii da orezului un gust aparte, iar fisticul este complimentul perfect pentru o reteta de zile mari. Daca vi se pare ca este prea mult lapte, nu este! Am facut greseala sa il fac cu mai putin lapte si s-a intarit. Folositi cat lapte specifica reteta si se va pastra cremos si dupa ce sta in frigider.



Ingrediente:
 
1/2 cup (1/2 cana) orez basmati
6 cups (6 cani, 1.4 litri) lapte integral
1 lingurita cardamom macinat
1/2 cup (1/2 cana) zahar
1 lingura apa de trandafiri (daca nu aveti, puteti substitui 1/2 lingurita vanilie)
aprox 3 linguri fistic tocat

Intr-o oala, preferabil cu fundul gros, puneti la fiert orezul, laptele si cardamomul. Mestecati des si lasati sa fiarba aprox 45 de minute pe foc mic, pana cand laptele se reduce la jumatate. Adaugati zaharul, apa de trandafiri si mestecati bine sa se topeasca. Opriti focul si adaugati fisticul. Impartiti in cupe sau boluri pentru servit si decorati cu fistic, dupa preferinta. Serviti cald sau rece.

Pofta buna!



LinkWithin

Related Posts with Thumbnails