July 28, 2011

Rosii umplute in stil grecesc/ Greek stuffed tomatoes


Va povestesc azi o alta reteta cu rosii, pentru ca sunt in plin sezon, buna pentru o zi ploioasa de vara, cand puteti sa tineti cuptorul aprins. Este o reteta traditionala greceasca, pe care am mai incercat-o mai demult fara carne, dupa cum mi-a spus prietena mea Yiota. De aceasta data indicatii mi-a dat soacra unei bune prietene: cu menta si patrunjel, fara oregano. Ce nu mi-au spus ele a fost sa acopar tava cand o bag la cuptor, ceea ce mi-am dat seama pe parcurs.
Reteta este cu rosii, dar am folosit si un ardei si un dovlecel pe care i-am gasit prin frigider. Diferenta intre reteta greceasca si cea romaneasca de Ardei umpluti ar fi ca ardeii romanesti fierb in sos, iar cei grecesti fierb cu putina apa, avand foarte putin sos.
Sa va mai spun cat de bun a fost? :)

Ingrediente:

aprox 5-6 rosii potrivite
1 ardei gras
1 dovlecel (atat a avut loc in cratita mea, si mi-a ramas putina umplutura)
3 linguri ulei de masline + 3 linguri ulei de masline pentru stropit deasupra
1 ceapa mare tocata
2 catei de usturoi tocati
250-300 gr carne tocata (porc sau vita)
1/2 cana (cup) orez (eu am folosit basmati)
1 mana de frunze de menta proaspete
1 mana de patrunjel proaspat
sare si piper dupa gust
1-2 cartofi

Se taie capacul rosiilor si se scobesc usor cu o lingurita, rezervand miezul. Dovlecelul se taie pe jumatate, scobindu-se si el inauntru, rezervand miezul impreuna cu rosiile. Ardeiului i se taie capacul si se curata de seminte.
Miezul rosiilor si al dovlecelului se toaca marunt sau se dau prin blender pana cand se face piure.

Se incinge cuptorul la mare: 230 grade Celsius (450 Fahrenheit).

Se incing 3 linguri ulei de masline intr-o tigaie si se caleste ceapa pana cand devine translucida, apoi se adauga usturoiul si se caleste si el 1 minut. Se adauga carnea tocata, apoi orezul si sosul de rosii de mai sus. Se potriveste cu sare si piper si se da intr-un mic clocot, cat sa scada lichidul foarte putin. Se adauga menta tocata si patrunjelul tocat. Se gusta si se asezoneaza bine cu sare si piper proaspat macinat. Se poate toca putin cartof si adaugat in amestec.

Se umplu legumele cu amestecul de carne si se aseaza in tava, aranjand bucati de cartof printre locurile goale. Se adauga putina apa in tava (1/2 cana). Mie mi-a ramas putina umplutura pe care am amestecat-o cu apa si am pus-o peste legume. Se acopera tava cu capac sau cu folie de aluminiu si se baga in cuptorul incins pentru 45-50 de minute. La jumatatea timpului, descoperiti tava si stropiti cu 3 linguri ulei de masline.

Se serveste calda, langa o bucata de feta si masline.

Kali Orexi! :)

July 25, 2011

Tarta cu pesto si rosii/ Pesto and tomato tart


In luna iulie, Flory de la Retete fel de fel ne provoaca pentru Dulce Romanie sa folosim busuioc intr-un preparat. De obicei folosesc busuiocul sa dreg o Salata Caprese sau Salata cu vinete pe gratar, dar de data asta m-am gandit sa ii folosesc mai mult aroma. La restaurant, unul din sandvisurile mele preferate este un sandvis cu pesto si legume pe gratar, asa ca m-am gandit sa incorporez acele arome in tarta cu rosii care mi-a facut cu ochiul in revista Food Network. Malaiul din aluatul de tarta ii da un gust usor crocant, iar legumele coapte se potrivesc cu sezonul calduros. Cred ca niste ciuperci ar fi fost binevenite si ele.


Sosul pesto este un sos italian facut traditional din busuioc, seminte de pin si parmesan, si tot traditional era tocat marunt cu un cutit sub forma de semiluna bine ascutit. Eu am ales calea mai usoara a robotului de bucatarie. Sosul pesto si aluatul de tarta pot fi facute in avans, chiar si cu o zi inainte.


Pesto:
2 cani frunze proaspete de busuioc
2 catei de usturoi
¼ cana (cup) seminte de pin
½ cana (120 ml) ulei de masline
½ cana parmesan proaspat dat pe razatoare
Sare si piper dupa gust

Se pun in robotul de bucatarie frunzele de busuioc, usturoiul si semintele de pin si se pulseaza pana cand sunt tocate. Se adauga uleiul treptat, cu robotul mergand. Se potriveste de sare si piper, nu adaugati prea multa sare pentru ca parmesanul este si el sarat. Se incorporeaza si parmesanul si cateva seminte de pin intregi.

Tarta cu pesto si rosii


Ingrediente :
100 gr unt rece taiat bucatele
1 cana (cup) faina
¾ cana malai
3 linguri parmesan ras
½ lingurita de sare (in cazul in care untul nu este deja sarat)
4 linguri apa rece

In robotul de bucatarie se adauga faina, malaiul, parmesanul, untul si sarea. Se pulseaza pana cand untul ajunge de dimensiunea boabelor de mazare. Se adauga apa rece pana cand se formeaza coca. Se inveleste coca in folie de plastic si se da la frigider 30-45 minute. Cand a fost rece, coca a fost destul de greu de rulat, cred ca e mai usor sa se ruleze in tava imediat si sa se dea tava la frigider pentru a se ingheta.
Intre timp se face umplutura :

1 rosie mare taiata felii plus 3-4 rosii micute feliate rotund
2-3 linguri ulei de masline
1 ceapa mare taiata felii subtiri
1 ardei gras rosu taiat felii subtiri
2 linguri cimbrisor proaspat tocat
¼ cup (aprox 3 linguri) pesmet
1 cana (cup) branza chihuahua (poate fi inlocuita cu mozzarella sau provolone) rasa
Sare si piper dupa gust

Feliile de rosii se sareaza usor si se pun intr-o sita deasupra unui bol pentru a se scurge excesul de apa.
Se incinge uleiul intr-o tigaie si pe foc mediu se caleste ceapa, apoi se adauga ardeiul. Se calesc pana cand incep sa se inmoaie si sa se rumeneasca usor. Se potrivesc cu sare si piper si se lasa sa se raceasca.

Se incinge cuptorul la 180 de grade Celsius (350 Fahrenheit).
Pe o plansa data cu faina, se intinde coca intr-o foaie subtire, putin mai mare decat forma. Se pune in forma si se indeasa bine marginile, taind excesul cu cutitul. Se aranjeaza marginile usor ondulate cu degetele. Se pune o folie de aluminiu inantrul tartei si se umple cu boabe de fasole sau linte (boabele nu mai pot fi gatite, dar pot fi refolosite la tarte). Se pune tarta in cuptorul incins pentru 20 minute. Se scoate, se inlatura folia cu boabe , se inteapa cu furculita din loc in loc si se mai baga in cuptor 5 minute.

Se mareste focul la 190 grade Celsius (375 Fahrenheit). Se amesteca ceapa si ardeiul cu cimbrisorul, pesmetul si branza si se intinde in strat uniform in tarta. Deasupra se pune un strat de pesto (cam jumatate din cantitatea rezultata mai sus), apoi se aranjeaza feliile de rosii si se presara cu piper. Se baga in cuptor pentru 40 minute pana cand este usor rumenita. Se serveste la temperatura camerei.
Pofta buna!
Alte retete cu busuioc: Spaghete cu chiftele, Sos de rosii, Ratatouille, Supa crema de rosii coapte, Paste a la Caprese, Rulouri de vinete si branza.

July 22, 2011

Iaurt inghetat cu capsuni/ Strawberry frozen yogurt


Chiar daca sezonul capsunelor a cam trecut anul acesta, acum cateva saptamani, in plin sezon, am transformat o parte din capsuni (ce a ramas de la Dulceata de capsuni) in acest superb iaurt inghetat, dupa una din retetele lui David Lebovitz din cartea The Perfect Scoop. Daca va ganditi vreodata sa cumparati o carte de inghetata, aceasta este ceea ce va trebuie. Nu am timp sa incerc atatea retete cate as vrea din aceasta carte.
Iaurtul inghetat pastreaza intacta aroma si parfumul capsunilor, poate mai bine decat simpla congelare a fructelor, fara a avea o textura foarte cremoasa. Am adaugat putin lichior de portocale Cointreau (pentru ca asta mi s-a parut mai potrivit din ce aveam), si poate fi inlocuit cu vodca sau alt lichior de fructe. Este o cantitate foarte mica de alcool, dar adauga aroma si ajuta la procesul de inghet (alcoolul nu ingheata), dand o textura mai buna.


Ingrediente:


aprox 450 gr (1 pound) capsuni clatite si curatate de codite
130 gr (2/3 cup) zahar
2 linguri Cointreau (lichior de portocale)
240 gr (1 cup) iaurt integral (eu am folosit Fage)
1 lingurita zeama de lamaie


Se feliaza capsunile in bucati mici. Se amesteca intr-un bol cu zaharul si lichiorul, mestecandu-se usor pana cand zaharul incepe sa se dizolve. Se acopera (cu folie de plastic) si se lasa la temperatura camerei o ora, mestecandu-se din cand in cand. Va va "imbata" aroma care iasa din bol :)
Se pun in blender sau robotul de bucatarie capsunile si lichidul lasat, cu iaurtul si zeama de lamaie si se face totul piure. Daca doriti, puteti strecura semintele printr-o sita, pe mine nu ma deranjeaza ca sunt mici. Se raceste bine amestecul in frigider (1 ora), apoi se proceseaza in masina de inghetata conform instructiunilor masinii (20-30 minute).


Enjoy!

July 21, 2011

Frigarui cu creveti si salata de varza cu avocado/ Shrimp skewers and avocado coleslaw


A venit din nou timpul caldurilor mari, a gratarelor si salatelor. A pietei pline de fructe. Stiu ca va sta cu noi doar putin si vreau sa profit din plin. Un gratar cu salata este chiar potrivit, rapid si gustos. Iar frigaruile sunt si bune si prezentabile. Va amintesc numai, in cazul in care folositi frigarui de metal, ca sunt foarte fierbinti cand le iei de pe foc. As fi vrut sa imi aminteasca si mie cineva, pentru ca se pare ca am uitat si am ramas cu amprenta frigaruii pe varful degetelor... Nu imi amintesc de unde stiu, poate ca stiti si voi, un albus de ou crud este foarte bun de pus pe arsuri. Am folosit de multe ori si a functionat de fiecare data, dati imediat pe arsura cu albus si tineti cat puteti de mult, pana la o jumatate de ora sau mai mult, reaplicand. De durut m-au durut degetele, dar acum am doar semne in loc de basici, si mana este complet functionabila :)

Sa revin la frigarui, ideea am luat-o de la Laura Calder, dar avand in minte o salata cu avocado m-am gandit sa dau frigaruilor o tenta mexicana, asa ca le-am marinat in putin suc de lamaie verde si cilantro (frunze de coriandru). Salata am adaptat-o dupa reteta uneia din concurentele de la show-ul Next Food Network Star. Combinatia de avocado cremos cu varza si castravetii crocanti este delicioasa, iar ceapa rasa cu curatatorul de legume isi lasa o aroma subtila, fara gust predominant de ceapa.

Ingrediente:

16 creveti cruzi, curatati de crusta
1 dovlecel feliat pe lung in felii foarte subtiri cu curatatorul de legume
1/4 cup (60 ml) ulei de masline
zeama de la 1/2 lamaie verde
sare, piper si ardei rosu iute pisat dupa gust
1-2 linguri de cilantro tocat (frunze de coriandru)

In cazul in care folositi bete de lemn, este necesar sa fie inmuiate in apa cel putin o jumatate de ora inainte, pentru a nu se arde pe gratar.
Se inveleste fiecare crevete intr-o felie de dovlecel si se aranjeaza pe bete. Se pun intr-o tava adanca. Se amesteca uleiul, zeama de lamaie verde, sarea, piperul, ardeiul iute si cilantro si se toarna peste frigarui, intorcandu-se sa fie bine acoperite. Se lasa sa se marineze cel putin 30 de minute in frigider.
Se prajesc pe gratarul incins la foc mediu 2 minute pe fiecare parte, pana cand cozile crevetilor se fac roz si dovleceii sunt usor rumeniti.


Salata de varza cu avocado

1 avocado
zeama de la 1 lamaie verde
aprox 2 cani de varza tocata
1 castravete mare curatat de coaja si taiat subtire cat betele de chibrit
1/2 ceapa rosie rasa cu curatatorul de legume
1 ardei jalapeno curatat de vine si seminte, tocat marunt
2-3 linguri cilantro tocat (frunze de coriandru)
sare si piper dupa gust
2 linguri ulei de masline

Se curata avocado si se amesteca cu zeama de lamaie verde, pana cand avocado incepe sa se zdrobeasca. Se adauga restul ingredientelor si se amesteca bine.

Pofta buna!

July 17, 2011

Limonada cu zmeura/ Raspberry lemonade


Bautura mea preferata este... apa! :) Bine, bine, este cafeaua, dar o beau numai de 2-3 ori pe saptamana, iar cel mai des beau apa. Mai beau ceai, kefir, si din cand in cand un cocktail. Suc si bauturi cu multe chimicale as putea spune ca nu beau deloc, desi le vad si le manevrez in fiecare zi.
Limonada nu prea beau, dar m-am gandit sa fac si o bautura cu vedeta lunii, zmeura. A iesit o bautura foarte racoritoare, cu care mi-am delectat o zi calduroasa la plaja.

Am ales sa fac sirop simplu in loc sa o indulcesc cu zahar pentru ca siropul se topeste mai repede si il prefer cand fac bauturi. Mai pot sa ii adaug un strop de aroma cu o bucatica de ghimbir infuzat in sirop, asa cum am facut Mojito.

Ingrediente:

zeama de la 3 lamai
1/4 cana suc proaspat de zmeura, separat de seminte
aprox 3/4 cana sirop simplu, dupa gust*
apa sau apa minerala pana la 1,2 -1,3 litri

* Pentru siropul simplu, amestecati cantitati egale de apa si zahar (1 cana fiecare) pe foc mediu pana cand se topeste zaharul. Optional, adaugati o bucatica de ghimbir si lasati sa se raceasca, apoi scoateti ghimbirul. Se poate pastra acoperita in frigider pana la 1 luna.

Amestecati zeama de lamaie cu sucul de zmeura si siropul simplu, apoi adaugati apa sau apa minerala pana la 1 litru sau mai mult. Se poate adapta cat de dulce vreti dupa gust.

Se serveste rece sau cu gheata, sau pentru o petrecere intre adulti, puteti sa o "intepati" cu putin alcool (vodka sau lichior).

Enjoy!

July 16, 2011

Macarons in doua feluri cu crema de zmeura/ Macarons two ways with raspberry filling


Dupa aceasta postare ma astept sa aud: “de ajuns cu zmeura, mai cauta si altceva!” :) Dar nuuu, dragii babei, are baba multa zmeura in desaga. De zici ca am ferma de zmeura in spatele casei. Dar nu e ferma, e doar o amarata de parcare :) Chiar daca nu imi place in mod deosebit zmeura proaspata, cel mai mult din cauza semintelor, se pare ca luna asta este Festivalul Zmeurei la mine pe blog !

Iar din festival nu puteau sa lipseasca macarons-ii. Dupa ce mi-au reusit cei cu migdale si fistic, am incercat sa fac si cu cacao si alune de padure. Cam complicata treaba, pentru ca amandoua, cacaua si alunele de padure sunt putin cam umede, si am incercat de 4 ori cu 3 esecuri, dupa diferite retete. Asa ca a 4-a oara, am combinat eu notitele : care au fost prea umede, care prea uscate si am facut combinatia proprie. Pentru cele roz, am facut macarons simple inspirate de Gourmantine’s Blog, la care am adaugat putin colorant rosu lichid, probabil cu un colorant pudra ar fi iesit o culoare mai uniforma. Initial am vrut sa fac crema de ciocolata pentru cele cu cacao, dar a iesit asa multa crema de zmeura ca m-am razgandit, si ce bine am facut. Daca imediat dupa copt macarons-ii sunt putin crocanti, dupa ce stau cu crema cateva ore in frigider se inmoaie usor si se topesc in gura. Puteam sa adaug putin Chambord pentru a imbogati aroma, dar nu cred ca a fost nevoie, piureul de zmeura proaspata a fost foarte aromat.
Daca ati incercat sau nu sa faceti macarons, daca ati esuat sau nu, eu va indemn sa mai incercati odata. Si inca o data. Daca tot nu iasa, luati o pauza de o saptamana-doua si incercati iar. Invatati din greseli, iar cand veti reusi, satisfactia va fi pe masura !



Macarons roz cu migdale


Ingrediente:

3 albusuri
un praf de sare
205 gr zahar pudra
100 gr migdale macinate
35 gr zahar tos
1/2 lingura colorant lichid rosu


Macarons cu cacao si alune de padure

Ingrediente:

3 albusuri
un praf de sare
35 gr zahar tos
175 gr zahar pudra
25 gr cacao
55 gr migdale macinate
25 gr alune de padure coapte macinate
Tehnica:

Am folosit albusuri care au stat in frigider cateva zile. Cu 24 de ore inainte de a va apuca, scoateti albusurile la temperatura camerei in cutii acoperite.

In cuptorul incins la cea mai mica setare, chiar mai jos de ultima linie, se baga migdalele (respectiv migdalele si alunele macinate) si se tin 10-15 minute sa se usuce, nu sa se rumeneasca. Se lasa sa se raceasca, apoi se pun in robotul de bucatarie impreuna cu zaharul pudra (respectiv cacaoa) si se macina bine, apoi se cerne amestecul. Daca sunt bucati mari se scot, ce este sub 1 mm se lasa.

Se pregatesc 2 tavi tapetate cu hartie de copt.

Se bat albusurile cu un praf de sare, cand incep sa faca spuma se adauga treptat zaharul tos si se bate pana cand albusurile sunt tari dar nu foarte tari: daca scoti mixerul din albusuri, albusurile trebuie sa se tina bat, dar sa se indoaie usor varful. Se adauga colorantul daca se foloseste, apoi se adauga amestecul de zahar pudra, alune si cacao (pentru cele cu cacao). Se sparg usor cu spatula, invartind de bol de aprox 10 ori, apoi se mesteca usor dar viguros pana cand totul este incorporat. Compozitia trebuie sa curga, iar ceea ce curge trebuie sa se "topeasca" relativ repede in restul compozitiei.

Se pune compozitia intr-o punga, careia i se taie un colt si se fac in tavile pregatite banuti de aprox aceeasi dimensiune, lasand putin spatiu intre. Se lasa la temperatura camerei intre 30 de minute si 1 ora, pana cand se usuca usor deasupra, ca si cand ar prinde o pielita, iar cand ii atingi usor cu degetul nu se ia pe deget.

Se coc 12-15 minute la 180 de grade Celisus (350 F) cele roz si 15 minute la 160 grade Celsius (325 F) cele cu cacao.

Se lasa sa se raceasca apoi se umplu cu crema doua cate doua, intinzandu-se crema usor cu un cutit de unt.

Crema de zmeura si mascarpone

250 gr (aprox 1 1/2 cups) mascarpone
150 gr (1 1/2 cups) zmeura proaspata
3/4 cana zahar pudra*

*Cantitatile sunt variabile si le puteti modifica dupa gust.

Zmeura se zdrobeste si se strecoara printr-o sita apasand bine sa se strecoare toata pulpa. Se amesteca sucul obtinut cu zaharul si mascarpone cu o furculita pana cand totul este bine incorporat.

Macarons-ii umpluti cu crema se pastreaza la frigider, se scot cu jumatate de ora inainte de servire. Sunt mai buni a doua zi sau chiar dupa cateva ore la frigider.

Pofta buna!
Observati va rog si eticheta cu "Hand made in Romania" :)


Am ales reteta de macarons ca cea mai buna reteta a mea in iulie si participa la YBR - July pe blogul Spicie Foodie. Va invit sa vizitati in ultima zi a lunii sa vedeti cele mai bune retete din luna iulie!


July 15, 2011

"Ulcele" cu crema de zmeura si levantica/ Raspberry Lavender Pots de Creme


Ok, recunosc: "Ma numesc Mihaela si sunt o shopaholic!" :) Nu foarte rau, numai atat cat sa cumpar tot felul de farfurii si vase dragute, de nu mai au loc in dulapuri, si imi plac foarte mult chilipirurile. Dupa ce am facut Ulcelele cu crema de cafea m-a tot batut gandul sa imi iau si ulcele speciale (ma cam batea pe mine gandul de dinainte) si pana la urma le-am luat. Sunt asa dragute, iar fiindca suntem oficial in luna zmeurei am facut Crema de zmeura si levantica.

Aveam levantica in dulap asteptand reteta potrivita, iar cand am vazut reteta Giadei de Laurentiis cu Crema de zmeura si apa de trandafiri, am stiut ca asta este reteta! Am inlocuit apa de tradafiri si am infuzat laptele cu levantica, care i-a dat o aroma foarte subtila pe langa gustul delicios de zmeura. Ma asteptam sa aiba o culoare roz, dar a iesit cam mov. Sunt foarte usor de facut, elegante si delicioase.

In locul vaselor speciale se pot folosi cesti de cafea, asa cum am folosit pentru Crema de cafea. Nu se vor sparge in cuptor pentru ca vor fi in baie de apa. Iar daca vreti sa incercati aroma de trandafiri, omiteti faza cu infuzia si adaugati in amestec 1/2 lingurita apa de trandafiri.


Ingrediente:

3/4 cup (170 ml) frisca lichida neindulcita
1/2 cup (120 ml) lapte integral
4 galbenusuri
1/4 cup (50 gr) zahar
1 cup (1 cana) zmeura proaspata
1 lingura plina levantica*

*Asigurati-va ca levantica (lavanda) este comestibila, adica nu a fost tratata chimic.

Se incinge cuptorul la 180 de grade Celsius (350 Fahrenheit). Pregatiti 4 vase (cesti sau ramekins) intr-o tava inalta. Se pune un vas cu apa la fiert.

Se zdrobeste zmeura si se strecoara printr-o sita, apasand bine.

Se incinge laptele pana cand incepe sa faca bule pe marginea vasului. Se opreste focul si se adauga levantica, mestecandu-se. Se lasa sa se infuzeze 10-15 minute. Se strecoara, levantica se arunca, iar laptele si frisca lichida se pun din nou pe foc sa se incinga.
Separat se bat galbenusurile cu zaharul, apoi se adauga treptat laptele, mestecand continuu, pana cand tot laptele este incorporat. Se incorporeaza si sosul de zmeura si se toarna uniform in vasele pregatite. Se umple tava in care sunt vasele cu apa fierbinte pana cand ajunge la aproximativ jumatatea vaselor. Se baga in cuptorul incins pentru 30 de minute. Se scoate si se lasa sa se raceasca in apa. Se pastreaza la frigider.

Enjoy!

July 14, 2011

Salata Southwest Fiesta cu dressing Chipotle Ranch/ Southwest Fiesta Salad with Chipotle Ranch dressing


Aceasta salata este ultima reteta din mica serie de retete cu influente mexicane, si nu, nu m-am specializat in mancare mexicana, ci doar s-a intamplat sa gatesc mai mult in ultima vreme :)

Chipotle sunt ardei mexicani jalapenos, afumati si conservati intr-un sos de rosii (adobo). Se gaseste in mai toate magazinele in State. Am incercat sa il fac acasa si sa il folosesc la o salata cu inspiratie mexicana cand am auzit o colega vorbind la servici de o salata pe care o mancase intr-un restaurant. A iesit cu totul deosebita de ce a mancat colega, dar a fost delicioasa, iar sosul chipotle ranch mi-a placut foarte mult. Are gust de afumat si putin iute, si am adaptat reteta de la Pinch My Salt. Daca nu gasiti chipotle, ii puteti inlocui cu ardei rosii copti si putina boia afumata. Gustul probabil va fi diferit, dar un dressing cu ardei copti mie imi suna bine :)

Pentru salata am adunat tot ce mi-a trecut prin minte: pui, castraveti, rosii, salata verde, avocado, porumb, ceapa. A fost o fiesta la care am invitat toata lumea (sau toate legumele:)). Am folosit porumb congelat pentru ca asta am avut, dar cand o sa am ocazia o sa folosesc porumb proaspat copt pe gratar. Am facut prima varianta cu ceapa rosie, si la ce a ramas, a doua zi am adaugat si niste ceapa calita: delicios! Servita cu chipsuri de tortilla este o "fiesta in your mouth"!


Ingrediente pentru Chipotle Ranch dressing:

4 ardei chipotle, curatati de vene si seminte
1/2 cup (1/2 cana) maioneza facuta in casa
1/2 cup (1/2 cana) kefir sau iaurt simplu mai subtire
zeama de la 1/2 lamaie verde
1/4 cup (1/4 cana) cilantro (frunze de coriandru) tocat
1/2 lingurita chimen macinat
1/2 lingurita pudra de usturoi
1/2 lingurita oregano uscat
1/4 lingurita boia afumata
sare dupa gust

Se pun toate ingredientele in blender si se fac piure.

Pentru salata:

piept de pui (pe gratar sau la cuptor*)
castraveti
rosii
ceapa
avocado
boabe de fasole (din cutie)
porumb (congelat sau la gratar)
salata verde
frunze de coriandru (cilantro)
chipsuri de tortilla

* Pieptul de pui cu piele si os se da cu sare, piper si putin ulei de masline si se coace in cuptorul incins la 180 de grade Celsius (350 Fahrenheit) pentru 40-45 de minute. Se lasa sa se raceasca, se curata de piele si os si se taie cubulete.

Enjoy!

July 11, 2011

Cupcakes cu doua ciocolate si crema de zmeura/ Double chocolate cupcakes with raspberry cream

Am ajuns la postul cu numarul 200. Multe din aceste 200 de retete sunt adunate de prin lume, dar sunt si o buna parte din ele retete personale. Ma bucur mult cand am o idee si satisfactia este mare atunci cand imi si reuseste. Asa a fost si cu aceste cupcakes-uri: zmeura este in plin sezon si vreau sa o valorific cat mai mult cu putinta, iar combinatia dintre ciocolata si zmeura este una chiar reusita.
Pentru cupcakes am adaptat o reteta pe care am mai folosit-o la Cupcakes-urile cu crema de banane si dulce de leche, de la Joy of Baking. Am adaugat putin ness (cafea instant) pentru o aroma mai puternica si am inlocuit o parte din apa cu iaurt. Pentru si mai multa ciocolata am adaugat in aluat chipsuri de ciocolata alba, care s-au topit la copt, lasand urme albe si imbogatind gustul de ciocolata.

Pentru crema am pornit de la zero: ideea a fost de dulceata de zmeura, dar am separat intai semintele, si le-am fiert pana cand am obtinut chiar dulceata, apoi am amestecat-o cu unt si mascarpone.

Ca o variatie, pentru mai multa aroma de zmeura, omiteti cafeaua si inlocuiti iaurtul cu piure proaspat de zmeura.

In plin sezon de zmeura, Flory ne provoaca pentru Dulce Romanie cu fructe de padure, iar aceasta este prima reteta pentru provocarea lunii iulie.



Ingrediente (pentru 18 bucati):

Pentru cupcakes:

113 gr (1 stick) unt la temperatura camerei
200 gr (1 cup) zahar
2 oua
1 lingurita extract de vanilie
50 gr (1/2 cup) cacao
1 lingurita ness (cafea instant)
120 ml (1/2 cup) apa
120 ml (1/2 cup) iaurt sau kefir
175 gr (1 2/3 cups) faina
2 lingurite praf de copt
1 cana chipsuri de ciocolata alba

Se incinge cuptorul la 190 grade Celsius (375 Fahrenheit). Se pregateste cu hartii o tava de muffins.

Se pune apa sa se incalzeasca. Cand este fierbinte se opreste focul, se adauga nessul si cacaoa, apoi cu o furculita se mesteca bine pana cand totul este transformat intr-o crema. Se lasa sa se racoreasca, apoi se adauga iaurtul si se incorporeaza bine.

Se bate untul cu zaharul bine, apoi se adauga ouale pe rand, batand dupa fiecare. Se adauga vanilia si jumatate din compozitia de cacao. Se mesteca sa se incorporeze, apoi se adauga faina cernuta impreuna cu praful de copt. Se mesteca usor cu o spatula sa se incorporeze (nu folositi mixerul), apoi restul de amestec de cacao. Cand totul este incorporat se adauga si ciocolata alba, fara sa se amestece prea mult.
Se umplu formele pregatite cam 3/4 si se coc in cuptorul incins 15-16 minute, cand o scobitoare bagata in una din cupcakes iasa afara curata. Se lasa sa se raceasca usor, apoi se scot si se poate pregati tava pentru aluatul ramas (forma mea are numai 12 muffins si trebuie sa coc de 2 ori).

Pentru crema:

2 cani de zmeura proaspata (sau congelata, si lasata sa se dezghete)
200 gr (1 cup) zahar
1 lingura zeama de lamaie sau lamaie verde
1 lingura Chambord (lichior de zmeura, optional)
200 gr (2 sticks) unt la temperatura camerei
1/2 cana mascarpone

Se zdrobeste bine zmeura si se strecoara de seminte, apasand bine cu spatula. Rezultatul (aprox 1 cana) se amesteca cu zaharul si zeama de lamaie verde si se pune pe foc mic-mediu, mestecand des, pana cand incepe sa se inchege ca o dulceata (aprox 20 min). Se poate testa pe o farfurie curata: scoateti lingura din dulceata si lasati sa cada o picatura pe farfurie. Picatura nu trebuie sa curga, ci sa ramana ca o bobita.
Se adauga optional lichiorul de zmeura si se lasa sa se raceasca.

Din compozitie am folosit 3/4 cana, pe care am mixat-o in robotul de bucatarie cu untul si mascarpone. Se decoreaza cupcakes-urile reci cu crema.

Se pastreaza la frigider, se pot scoate la temperatura camerei cu 20-30 minute inainte de servire.

Pofta buna!

July 10, 2011

Quesadilla cu ardei poblano/ Roasted poblano quesadilla


Imi place mancarea mexicana, iar in ultima luna am facut mancare mexicana mai mult decat de obicei. Mi-a placut mult Salata mexicana cu dovlecei, si am incercat o Fajita cu muschi de vita pe gratar, in care am folosit ardei poblano. Am mai povestit despre ardeii mexicani poblano si in postul cu Salsa cu ardei poblano. Se numesc poblano pentru ca sunt originari din regiunea Poblano din Mexic, asta am aflat de la mexicanii care lucreaza la restaurant. Si tot de la unul din ei am aflat ca pentru quesadilla este buna branza mexicana Chihuahua. Cum aveam ardei poblano copti in frigider, mi-a venit ideea sa fac quesadilla.
Quesadilla consta intr-o tortilla de grau sau porumb, in care este pusa branza, si eventual alte condimente, iar topindu-se, branza lipeste cele doua parti de tortilla. A fost excelenta, putin iute de la ardei, si am servit-o cu Guacamole, Pico de gallo si smantana. Nu pot sa spun ca a fost dietetica insa :))

Ca substitutie pentru branza Chihuahua, se poate folosi un amestec de mozzarella si cheddar (2 parti mozzarella la 1 parte cheddar). Iar in loc de ardei poblano, in special daca nu mancati iute, puteti folosi ardei obisnuiti. Pentru o reteta de tortillas facute in casa, si nu numai, puteti vizita blogul lui Ellie, Home cooking in Montana :)

Nu o sa dau cantitati exacte, pentru ca nu am masurat si nu e nevoie. Pentru o quesadila, am folosit 2 tortillas, branza Chihuahua rasa si ardei poblano copti pe gratar, curatati de coaja si seminte si tocati, dati cu putina sare si piper.

Se pune pe gratarul incins pe foc mediu o tortilla, se pune un strat generos si uniform de branza si se presara ardei poblano tocati. Se acopera cu a doua tortilla si se intoarce usor, folosind o spatula sau o furculita. Se mai lasa putin si pe partea cealalta (aprox 2-3 minute pe fiecare parte). Se scoate pe o farfurie si se taie cu cutitul sub forma de triunghiuri.

Pico de gallo:

Se amesteca 2 rosii tocate (scurse de zeama si seminte) cu 1/2 ceapa tocata, 1 ardei jalapeno* tocat (curatat de vine si seminte), putin ardei gras tocat, frunze de coriandru (cilantro), putina zeama de lamaie verde si sare.

Guacamole:

Se amesteca 2 avocado taiati cubulete (fara coaja si sambure), cu 1 rosie tocata (scursa de zeama si seminte), 1/2 ceapa tocata, 1 ardei jalapeno* tocat (curatat de vine si seminte), zeama de lamaie verde, frunze de coriandru (cilantro) si sare.

*daca mancati iute, puteti lasa vinele si semintele la jalapeno

Alte retete mexicane: Salsa cu ardei poblano, Supa de pui tortilla, Tacos cu peste, Salata mexicana de dovlecei.

Buen Provecho!

July 09, 2011

Patratele de Cheesecake cu Ciocolata alba si Zmeura/ White chocolate and raspberry cheesecake bars


Revin dupa o mica pauza si o mica vacanta in munti. Am vazut putin si din partea de sud-est a Statelor Unite, in Smoky Mountains, tara barbeque-ului, a hillbilly cu moonshine (hillbilly sunt un fel de "tarani" si moonshine este un fel de tuica facuta ilegal), a peisajelor minunate si binenteles, a ursilor, cu care am avut cateva mici intalniri, fara incidente, dar de ajuns sa ma sperie si sa vreau sa merg acasa mai repede :) Am mancat bbq, celebrele coaste de porc si pui, cu paine de porumb si sos bbq, si m-am aprovizionat cu cateva borcane de gem homemade, pe langa doua carticele de bucatarie originala.
Multumesc tuturor celor care mi-au lasat mesaje si nu am avut timp sa raspund :)

Ca sa trec la oile (sau retetele) noastre, chiar inainte sa plec in vacanta am facut Cheesecake cu ciocolata alba si zmeura. Este, fara sa exagerez, cel mai bun cheesecake pe care l-am mancat vreodata! Prima data mi l-a adus cadou prietena mea Mariya de ziua mea, si a fost ca o dragoste la prima degustare. Am salvat reteta pana acum vreo 2 luni, cand am incercat sa il coc in vaie de aburi (al Mariyei era putin mai rumenit, iar parerea mea este ca cheesecake-ul nu trebuie sa fie rumenit) si nu am avut rabdare sa il las 8 ore sa se aseze, asa ca dupa 2 ore cand am scos tava mi s-a revarsat, noroc cu folia in care fusese tava si l-am prins :) A fost un deliciu, dar fara sa ajunga la poze. De data asta l-am facut in tava patrata, la fel cum am facut Cheesecake cu dulce de leche, si l-am taiat in patratele, foarte usor de servit si manevrat, in special pentru o petrecere sau pentru a fi transportat.
Ciocolata alba ii da un gust superb, balansat perfect de sosul de zmeura si crusta de biscuiti de ciocolata. Daca vreti sa il coaceti in tava rotunda, injumatatiti cantitatile crustei si neaparat asteptati 8 ore sau peste noapte sa se aseze.

Alte cheesecake-uri delicioase: Cheesecake cu sos de afine si Patratele de cheesecake cu dulce de leche.


Ingrediente:

Crusta:

200 gr (2 cups) biscuiti cu ciocolata sfaramati (eu am folosit oreo fara crema)
113 gr (1 stick) unt topit

Se amesteca bine cu furculita si se toarna intr-o tava de aprox 25x20 cm. Cu fundul plat al unui pahar se apasa usor sa se uniformizeze. Se da la rece pana cand pregatim restul.

Sosul de zmeura:

aprox 150 gr (5 oz) zmeura (congelata sau proaspata)
1 lingura zahar
1 lingura amidon
60 ml (1/4 cup) apa

Se pun toate ingredientele intr-o craticioara si se aduc la fierbere. Se fierb aprox 5 minute, apoi se strecoara. Se da deoparte sa se racoreasca.

Cheesecake:

300 gr (2 cups) ciocolata alba (chipsuri sau tocata)
60 ml (1/4 cup) lapte plus 60 ml (1/4 cup) frisca lichida neindulcita
3 pachete (675 gr sau 24 oz) de branza crema Philadelphia la temperatura camerei
100 gr (1/2 cup) zahar
3 oua
1 lingurita extract de vanilie

Se incinge cuptorul la 150 grade Celsius (300 Fahrenheit).

Intr-un bol se pune ciocolata alba cu laptele si frisca. Se aseaza bolul deasupra unui vas in care fierbe apa, fara ca fundul bolului sa atinga apa. Se topeste usor ciocolata pana cand devine uniforma. Se lasa sa se racoreasca.
Se bate crema de branza cu zaharul, apoi se adauga pe rand ouale, batand dupa fiecare. Se adauga vanilia si ciocolata alba topita, se bate pana cand totul este incorporat. Se toarna amestecul peste crusta pregatita mai devreme.

Se pune deasupra din loc in loc cu lingura sos de zmeura, apoi cu varful unui cutit de unt se fac urme in spirala pentru decor.

Se baga in cuptorul incins pentru 45 de minute. Se scoate si se lasa sa se aseze cel putin 8 ore sau peste noapte (in frigider). Se taie cu cutitul bagat in apa fierbinte si sters dupa fiecare taietura.

Enjoy!


LinkWithin

Related Posts with Thumbnails